Paula Seling a cantat manele cu Florin Salam pentru o Academie de muzica
Paula Seling, a scris pe blogul său primele impresii despre „cei care nu meritau muzica” ei.
„Înainte să încep recital meu m-am uitat prin sală şi am văzut nişte oameni nerăbdători să înceapă spectacolul. Când mă uitam la ei, unii îmi făceau cu mâna şi gesturile lor îmi păreau ale unor copii care ştiu că vor primi un cadou frumos. Am rămas atât de uimită de felul în care mă priveau. (…) Inutil să vă spun că mi-au dat larimile!”, a mărturisit artista.
A cântat pentru un public obişnuit cu muzica maneliştilor, care au venit la Sala Palatului pentru Florin Salam, dar pentru care prestaţia Paulei Seling a fost un cadou de 1 mai.
Prezenţa Paulei Seling alături de Florin Salam a avut însă un scop bine declarat: cântăreaţa a venit în sprijinul iniţiativei manelistului de a deschide o academie de muzică. Iar pentru a face cât mai clară această poziţie, artista a declarat că, pentru prestaţia de joi seară, nu a perceput niciun onorariu. S-a mulţumit cu surpriza pe care publicul i-a rezervat-o. „Publicul ăsta de manelişti a cântat ‘Ce bine că eşti, ce mirare că sunt’!”.
Penibil! Academie de muzica? Poate chiar o filarmonica, o scoala de dirijori, de soprane. Cum spunea cineva: daca te bagi in tarate te mananca porcii. Sau chiar ajungi Salam din carne de porc.
Thank you for reading this post. You can now Leave A Comment (0) or Leave A Trackback.
Post Info
This entry was posted on Saturday, May 3rd, 2008 and is filed under Versuri Muzica Filme.You can follow any responses to this entry through the Comments Feed. You can Leave A Comment, or A Trackback.
Previous Post: Cum sa faci femeia iubita sa te iubeasca nebuneste »
Next Post: Microsoft nu a ajuns la nicio intelegere cu Yahoo! »
- Madalina Motruna - poze de pe contul de hi5
- Zodia fecioara - personalitati si vedete nascute in zodia fecioara
- Madalina Motruna - criminalul are sanse mari sa scape de inchisoare
- Tiramisu cu fructe (piersici, nectarine, fructul pasiunii) - reteta dulciuri
- Zodia Leu - personalitati si vedete nascute in aceasta zodie
- OTV amendat cu 25000 lei si cu 3 ore de emisie oprita din cauza Magdei Ciumac
- Program Liga 1 2008-2009, etapa 1 26-27-30 iulie 2008, ore televizare
- GSP TV (2, 3, 4) - Liga 1 se vede doar pe RDS-RCS
- Versuri “Denisa - Eu te iubesc nu fac mijto”
- Dacia Logan Prestige o masina sport cu motor de 105 CP si 15 valve
