Cauta pe INTERNET

Pastele ortodox – Încondeierea sau vopsirea oualor

Initial ouale au fost vopsite cu rosu – culoarea vietii si a soarelui la asfintit, si cu galben – culoarea soarelui când rasare. Ulterior culoarea rosie a fost atribuita sângelui Mântuitorului.
Traditia româneasca considera oul rosu simbol al nemuririi si prosperitatii. La sate exista obiceiul de a te spala pe fata în prima zi de Pasti cu apa în care s-a pus busuioc, câtiva banuti si un ou rosu – „ca sa fii rumen si frumos”, ( E.N.Voronca – Datinile). Aceasta traditie a vopsirii oualor este un ritual ce trebuie pastrat cu sfintenie, deoarece – asa cum relateaza folcloristul si etnologul S. Fl. Marian, credinta populara este: „când oamenii n-ar mai înrosi oua de Pasti, lumea se va potopi”.
Ceremonialul nu este întâmplator. Traditia spune ca pentru „a juca rolul de substitut ritual al personajului sacru” se folosesc doar cele ouate la mijlocul Paresemilor ( Postul Mare), doar cele „fara banut” adica fara rod – nefecundate, iar vopsirea lor se face doar miercurea din Saptamâna Mare, pentru ca apoi sa fie simbolic ucise prin lovire violenta si mâncate sacramental în zilele de Pasti.
De-alungul secolelor, procedeul vopsirii oualor pascale s-a dezvoltat deosebit. În traditia noastra populara exista numeroase procedee ce necesita multa rabdare si îndemânare artistica: oua pictate, oua sapate – tehnica în care se folosesc ornamente din ceara în relief, oua scrise, oua împietrite, oua împistrite sau încondeiate cu frunze de plante, oua cu margele, oua picurate. În unele regiuni ale tarii ele mai sunt denumite „oua muncite” sau „oua necajite” aceasta referindu-se la faptul ca sunt atât de laborios facute, ca apoi sa sfârseasca violent.
Tematica ornamentarii oualor este luata din simbolurile ancestrale ale fertilitatii si perpetuarii vietii – simboluri vegetale, animale si astrale. Exista astfel peste 70 de desene diferite, folosite în anumite zone ale tarii, ceea ce este interesant ca fiecare dintre ele are o denumire proprie si mai ales o semnificatie precisa. Evident, nu voi putea aminti decât câteva dintre ele.
„Ciobanul cu oile” reprezinta constelatia Lira – mijloc de orientare a taranilor în timpul noptilor de vara, ciobanul fiind reprezentat de steaua Vega, iar oile de celelalte patru stele. Motiv întâlnit în regiunea Brasovului.
„Creasta Cocosului” si „Cocosul”, pasare considerata înca din antichitate ca având origine divina, datorita faptului ca vesteste prin cântecul sau timpul exact: primul cântat – la miezul noptii, al doilea cântat – la trei ore înainte de ziua si al treilea cântat – la venirea zorilor. În Evul Mediu schimbarea garzilor de noapte a cetatilor se facea dupa criteriul cântecului cocosului. Datorita faptului ca anunta exact miezul noptii este considerat paznic nocturn, dupa primul cântat lumea malefica a spiritelor, demonilor, vrajitoarelor îsi pierde puterea. Si astazi taranii se orienteaza dupa cântecul cocosului. Motiv ornamental folosit în Oltenia.
„Furca” reprezinta unealta uzuala cu care torc lâna femeilor la tara. Motiv folosit în Moldova.
„Clopotelul” simbol cu implicatii precise, reprezentând clopotele care anunta Învierea – prin analogie desteptarea la viata a întregii firi. Transilvania – jud. Arad.
„Creasta Gainii” simbolizeaza constelatia Closca cu Pui, dupa care se orienteaza noaptea taranii si ciobanii. Motiv din Muntenia.
„ Cucul”, principalul vestitor al primaverii care vesteste cu primul cântat echinoctiul de primavara ( Ziua Cucului- asimilata în popor cu sarbatoarea Bunavestire)- ziua pornirii plugurilor si prin ultimul sau cântat – solstitiul de vara. Este pasarea cea mai des întâlnita în folclorul românesc, în cultul stramosilor, în ritualurile agrare de fertilitate, practici magice, în lirica populara de dragoste, în legende, proverbe, superstitii. Ornament folosit în Transilvania – jud.Brasov.
„ Floarea” –folosit în Muntenia, Moldova, Transilvania.
Am enumerat doar câteva desene traditionale, dar, va dati seama ca pâna la 70 lista ramâne deschisa.
Ouale se ciocnesc dupa ritual: prima zi – cap în cap, a doua zi – cap în dos si a treia zi – dos în dos.

eMAG - Furnizorul solutiilor complete!

ARTICOLE ASEMANATOARE

  • Pastele si Ouale Invierii
  • Pastele ortodox 2008 – simboluri pascale, Lumanarea de Inviere
  • Pastele ortodox 2008 – traditii, ziua oualor
  • Tags:| |



    Cauta mai mult pe NET!


    Loading



    Comments

    One Response to “Pastele ortodox – Încondeierea sau vopsirea oualor”

    1. james crissilv on March 24th, 2008 10:37 am

      lucruri interesante.
      multumesc frumos.
      o zi minunata iti doresc

    Leave a Reply