Iniţial ouăle au fost vopsite cu roşu – culoarea vieţii şi a soarelui la asfinţit, şi cu galben – culoarea soarelui când răsare. Ulterior culoarea roşie a fost atribuită sângelui Mântuitorului.
Tradiţia românească consideră oul roşu simbol al nemuririi şi prosperităţii. La sate există obiceiul de a te spăla pe faţă în prima zi de Paşti cu apă în care s-a pus busuioc, câţiva bănuţi şi un ou roşu – „ca să fii rumen şi frumos”, ( E.N.Voronca – Datinile). Această tradiţie a vopsirii ouălor este un ritual ce trebuie păstrat cu sfinţenie, deoarece – aşa cum relatează folcloristul şi etnologul S. Fl. Marian, credinţa populară este: „când oamenii n-ar mai înroşi ouă de Paşti, lumea se va potopi”.
Ceremonialul nu este întâmplător. Tradiţia spune că pentru „a juca rolul de substitut ritual al personajului sacru” se folosesc doar cele ouate la mijlocul Păresemilor ( Postul Mare), doar cele „fără bănuţ” adică fără rod – nefecundate, iar vopsirea lor se face doar miercurea din Săptămâna Mare, pentru ca apoi să fie simbolic ucise prin lovire violentă şi mâncate sacramental în zilele de Paşti.
De-alungul secolelor, procedeul vopsirii ouălor pascale s-a dezvoltat deosebit. În tradiţia noastră populară există numeroase procedee ce necesită multă răbdare şi îndemânare artistică: ouă pictate, ouă săpate – tehnică în care se folosesc ornamente din ceară în relief, ouă scrise, ouă împietrite, ouă împistrite sau încondeiate cu frunze de plante, ouă cu mărgele, ouă picurate. În unele regiuni ale ţării ele mai sunt denumite „ouă muncite” sau „ouă necăjite” aceasta referindu-se la faptul că sunt atât de laborios făcute, ca apoi să sfârşească violent.
Tematica ornamentării ouălor este luată din simbolurile ancestrale ale fertilităţii şi perpetuării vieţii – simboluri vegetale, animale şi astrale. Există astfel peste 70 de desene diferite, folosite în anumite zone ale ţării, ceea ce este interesant că fiecare dintre ele are o denumire proprie şi mai ales o semnificaţie precisă. Evident, nu voi putea aminti decât câteva dintre ele.
„Ciobanul cu oile” reprezintă constelaţia Lira – mijloc de orientare a ţăranilor în timpul nopţilor de vară, ciobanul fiind reprezentat de steaua Vega, iar oile de celelalte patru stele. Motiv întâlnit în regiunea Braşovului.
„Creasta Cocoşului” şi „Cocoşul”, pasăre considerată încă din antichitate ca având origine divină, datorită faptului că vesteşte prin cântecul său timpul exact: primul cântat - la miezul nopţii, al doilea cântat - la trei ore înainte de ziuă şi al treilea cântat - la venirea zorilor. În Evul Mediu schimbarea gărzilor de noapte a cetăţilor se făcea după criteriul cântecului cocoşului. Datorită faptului că anunţă exact miezul nopţii este considerat paznic nocturn, după primul cântat lumea malefică a spiritelor, demonilor, vrăjitoarelor îşi pierde puterea. Şi astăzi ţăranii se orientează după cântecul cocoşului. Motiv ornamental folosit în Oltenia.
„Furca” reprezintă unealta uzuală cu care torc lâna femeilor la ţară. Motiv folosit în Moldova.
„Clopoţelul” simbol cu implicaţii precise, reprezentând clopotele care anunţă Învierea – prin analogie deşteptarea la viaţă a întregii firi. Transilvania – jud. Arad.
„Creasta Găinii” simbolizează constelaţia Cloşca cu Pui, după care se orientează noaptea ţăranii şi ciobanii. Motiv din Muntenia.
„ Cucul”, principalul vestitor al primăverii care vesteşte cu primul cântat echinocţiul de primăvară ( Ziua Cucului- asimilată în popor cu sărbătoarea Bunavestire)- ziua pornirii plugurilor şi prin ultimul său cântat - solstiţiul de vară. Este pasărea cea mai des întâlnită în folclorul românesc, în cultul strămoşilor, în ritualurile agrare de fertilitate, practici magice, în lirica populară de dragoste, în legende, proverbe, superstiţii. Ornament folosit în Transilvania – jud.Braşov.
„ Floarea” –folosit în Muntenia, Moldova, Transilvania.
Am enumerat doar câteva desene tradiţionale, dar, vă daţi seama că până la 70 lista rămâne deschisă.
Ouăle se ciocnesc după ritual: prima zi – cap în cap, a doua zi - cap în dos şi a treia zi – dos în dos.