Parada Gay (Gayfest) din Romania sambata 24 mai la ora 17

Marşul comunităţii LGBT (lesbian, gay, bisexual, transsexual) va avea loc sâmbătă, în prima zi a evenimentului GayFest, traseul fiind acelaşi cu cel de anul trecut. Participanţii la marş vor pleca, la ora 17.00, de la alveola din apropierea intersecţiei Bulevardului Decebal cu strada Nerva Traian, pe traseul Piaţa Unirii - Piaţa Constituţiei - Bulevardul Libertăţii - Parcul Izvor.

Organizatorii evenimentului speră că numărul participanţilor la marş va fi mai mare decât anul trecut, atunci manifestând peste 400 de membri ai comunităţii. Totodată, ei au declarat că şi-ar dori ca evenimentul din acest an să fie lipsit de incidente.

Noua Dreaptă a primit aprobarea pentru a organiza, sâmbătă, o contramanifestaţie la parada gay din aceeaşi zi, la mitingul organizaţiei putând participa circa 500 de persoane, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, avocatul Mihai Rapcea, reprezentantul organizaţiei.

Gay contra Noua Dreapta egal: bumbaceala, injuraturi, sange, scandal. Romanul mai are nevoie de ceva condimentat in aceasta campanie electorala anosta.

  • Clinica din Londra renunta sa ii faca avort fetitei de 11 ani si o trimite la alta clinica din Anglia
  • Daciana si Victor Ponta, Agathe Blaga si Rudeanu, Andreea Banica - nunta la politicieni
  • Memory-stick de 4 GB pentru elevi - o noua teapa nationala
  • Calugarul porno isi dorea sex in grup - filmul intamplarii
  • Sorin Oprescu Primarul Bucurestiului - Bobic conduce Capitala?
  • Tolea Ciumac si Magda un scenariu pentru o crima - OTV sclavul Elodiei
  • Marian Ivan - moartea unui mafiot - crima si reglare de conturi
  • Gigi Becali si Adrian Minune sau lupta pentru Stefanesti si autostrada Bucuresti-Brasov
  • Cancan - orgia fetelor de la liceu e o “facatura” veche iar pozele sunt vechi
  • Hillary Clinton Nutcracker Claims to Lead in “Every Poll”
  • Comments

    Leave a Reply