Cinci zile pana la sfarsitul lumii - 10 septembrie? Un experiment periculos care ar genera gauri negre
Sfarsitul lumii? Sau isterie artificiala?
Experimentul, a cărui construcţie a costat circa trei miliarde de euro, va fi pus în funcţiune pe 10 septembrie şi este localizat la 100 de metri în subteran, la graniţa dintre Franţa şi Elveţia. El constă într-un accelerator de particule (Large Hadron Collider) menit să recreeze condiţiile ce existau la o fracţiune de secundă după naşterea universului. Însă odată pornit, experimentul ar putea genera mai multe găuri negre de mici dimensiuni, se tem oamenii de ştiinţă.
Otto Rossler, unul dintre cercetătorii ce încearcă să oprească desfăşurarea experimentului, susţine că în patru ani una dintre aceste potenţiale găuri negre ar putea ajunge la o asemenea dimensiune încât ar putea absorbi Pământul. Rossler face parte dintr-un grup ce a atacat proiectul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului argumentând că experimentul încalcă dreptul fundamental al omului la viaţă. Totuşi, sunt slabe şansele ca momentul apropiat de punere în funcţiune a “maşinii timpului” să fie amânat, în ciuda faptului că Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) a admis că proiectul va crea găuri negre. CERN nu le consideră periculoase, explică Rossler.
Insa potrivit fizicianului Hawking gaurile negre se “evapora” cu o rata invers proportionala cu o anumita putere a razei gravitationale a acestora, mai pe intelesul tuturor microgolurile negre create la CERN se vor evapora atat de repede incat nu ar putea apuca sa “inghita” vreo alta particula de materie inainte de disparitia lor completa.
Toni Dobos in coma: operat la Cluj ar putea fi transferat la Viena
Toni Dobos a suferit aseara un grav accident de masina.
Masinile si neatentia dubla de oboseala excesiva duc la tragedii.
Toni Dobos a adormit la volanul masinii sale si a intrat intr-un tir parcat regulamentar.
Toni Dobos a fost internat la Cluj si operat de un hematom periculos pe creier.
Medicii sunt rezervati fata de evolutia starii de sanatate a lui Toni Dobos.
Toni Dobos ar putea fi transferat intr-un spital din Viena daca starea sa de sanatate va permite.
Toni Dobos este presedintele formatii de fotbal Universitatea Cluj.
Kiron “copilul zeu” din Bangladesh - nou nascut cu doua capete
Un spital din Bangladesh a fost luat cu asalt de 150000 de oameni care vor sa vada un copil ce s-a nascut cu doua capete, iar politia încearca si acum sa tempereze multimea adunata sa îl vada.
Copilul se numeste Kiron, s-a nascut luni prin cezariana si cântareste 5 kilograme si jumatate.
În India si Bangladesh, copii nascuti cu asemenea malformatii sunt considerati zei, iar o mare parte din populatie crede ca acestia au abilitati supranaturale.
Kiron “copilul zeu” are un singur stomac, un singur set de membre si un singur set de organe genitale” a declarat ginecologul Mohamad Abdul Bari care l-a adus pe lume pe Kiron si care momentan se ocupa de evolutia starii lui de sanatate.
Florin Calinescu senator de Arges pentru PNL? Tariceanu mana in mana cu circarul…
“Candidatul” Florin Calinescu, o discutie de 30 de minute cu Tariceanu, titreaza Gandul in editia de marti, precizand ca actorul Florin Calinescu se pregateste sa candideze pe listele parlamentare ale PNL, pentru un mandat de senator de Arges.
Conform unor surse din PNL, Florin Calinescu s-a aratat dispus sa intre in competitia electorala de partea liberala.
La iesirea de la discutii, Calinescu a fost, insa, destul de rezervat in declaratii: “Mai discutam, sunt mai multe variante. E un pas destul de important si trebuie sa ma gandesc bine“.
Cineva vorbea prin “targ” ca Florin Calinescu a avut demult idei bune. Dar de cand i s-a oferit fabrica IOR pentru a-i se inchide gura, vorbeste si lucreaza doar la comanda pentru diferite interese financiare si politice, ca deh afacerile sunt afaceri.
Filmul facut de Andreea - minora de la Rovinari - si Madalin vazut de parintii fetei
Parintii elevei de 15 ani care apare in secvente porno difuzate pe internet vazusera filmul inainte ca el sa fie facut public.
Andreea, fata de 15 ani care apare intr-un film porno alaturi de iubitul ei, tanarul fotbalist Madalin, a stiut ca este filmata in timpul partidelor de sex, ba chiar exista scene in care ea a inregistrat momentele fierbinti.
De altfel, se pare ca si parintii Andreei stiau de existenta filmuletului, inainte ca acesta sa inceapa sa circule pe internet, ba chiar il vazusera.
Din acest motiv, familia o sustine pe Andreea, in ciuda faptului ca postura in care se afla nu este tocmai potrivita pentru o fata in varsta de 15 ani.
Incurcate sunt caile internetului. Oricand te poti trezi cu imagini despre tine (fotografii sau filmulete) postate peste toata intinderea internetului, fara ca personal sa ai habar ca acest lucru s-a intamplat.
Aceasta poveste, dintre Andreea si Madalin este un mic fas aruncat pe piata revistelor de scandal, doar doar se mai animeaza ceva. Singura morala a acestei povestioare tragic-comice este ca intimitate devine un simplu cuvant in ziua de azi, iar uneori parintii pot fi foarte apropati de copilul lor incat sa il inteleaga si sa nu reactioneze in mod primitiv si violent. Cred ca multi s-ar fi bucurat daca povestea dintre Andreea si Madalin avea si ceva “sange” presarat prin ea.
Iosif Constantin Dragan a murit la 91 de ani
Profesorul si omul de afaceri roman Iosif Constantin Dragan a încetat din viata, ieri dimineata, la Palma de Mallorca, la varsta de 91 de ani.
Iosif Constantin Dragan a ocupat timp de mai multi ani prima pozitie în Top 300, din postura de om de afaceri, dar el a fost în egala masura profesor, istoric, doctor în jurisprudenta corporativa, scriitor.
Iosif Constantin Dragan a intrat în afaceri în 1941 în Italia, înfiintând o companie petroliera. De atunci s-a extins si a deschis filiale în mai multe tari, inclusiv România. La noi, a deschis si o fundatie care-i poarta numele si a finantat sculptura de 40 de metri în munte, lânga Orsova, care îl înfatiseaza pe Decebal.
Conform unui comunicat al Fundatiei Europene Dragan, trupul neînsufletit a lui Iosif Constantion Dragan va fi depus la Universitatea Europeana Dragan din Lugoj, iar funeraliile vor avea loc luni, 25 august, la Lugoj.
Catalin Botezatu se însoara!; Angelina Jolie ia lectii de la o actrita porno ; Nicoleta Luciu vrea sa redevina un sex-simbol
Titlurile zilei in presa de de scandal
Miliardar inselat de ambele amante - cancan.ro
Ucigasul de femei a fost arestat - cancan.ro
Oana Zavoranu isi vinde casele in sutien! - cancan.ro
Keo a facut-o geloasa pe Andreea cu fosta iubita! - click.ro

Angelina Jolie ia lectii de la o actrita porno - click.ro
Si-a gasit jumatatea - Catalin Botezatu se însoara! - atac-online.ro
Dupa nastere, Nicoleta Luciu vrea sa redevina un sex-simbol - atac-online.ro
Andreea Marin pleaca în Africa si China sa-si vada copiii înfiati - atac-online.ro

NRG מעריב
הארץ
הארץ
הארץ
גלי צה״ל

