Poezii de dragoste - Marin Sorescu “Nudism”

Marin Sorescu - Nudism

Car namol cu o caldare
La femeile care fac nudism.
In tinerete aveam o parere mai buna
Despre femei;
Dar trebuie sa faca cineva
Si treaba aceasta.

Ele nu se mai feresc de mine
Ma numesc “cel care aduce namol”
Si-si vad inainte de nudismul lor.
De fapt eu nici nu le mai bag in seama,
Le numesc “femeile care se inamolesc”
Si ma gandesc la ale mele.

Uneori ma apuca din senin
O pofta grozava de injurat.
Dumnezeii tai de viata
De tinerete
De batranete
De fericire
De iubire
De casatorie
De ideal.
Toti acesti dumnezei
Se prefac in namol de buna calitate.
In orice caz femeile il gasesc foarte bun
Si se ung cu el.

  • Poezii de dragoste - “Poezia Oratie de nunta” de Nicolae Labis
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Primele iubiri”
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Am iubit…”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Ploaie in luna Marte”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Leoaica tanara, iubirea”

    • May 13, 2008 · Filed Under Poezii de dragoste

    Comment 

    Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Inger si demon”

    Mihai Eminescu “Înger şi demon”

    Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
    A făcliilor de ceară care ard lângă altare -
    Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare,
    Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite,

    În biserica pustie, lângă arcul în perete,
    Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;
    Pe-a altarului icoană în de raze roşii frângeri,
    Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede.

    O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură;
    Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind
    Şi cununi de flori uscate fâşâiesc amirosind
    Ş-a copilei rugăciune tainic şopotit murmură.

    Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită,
    Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează,
    Coatele pe braţul crucii le destinde şi le-aşează,
    Ochii cufundaţi în capu-i, fruntea tristă şi-ncreţită.

    Şi bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece,
    Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braţ alb;
    Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb
    Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui faţă trece.

    Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează;
    Ea o inimă de aur - El un suflet apostat;
    El în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat -
    La picioarele Madonei, tristă, sfântă, Ea veghează.

    Pe un mur înalt şi rece de o marmură curată,
    Albă ca zăpada iernei, lucie ca apa lină,
    Se răsfrânge ca-n oglindă a copilei umbră plină -
    Umbra ei, ce ca şi dânsa stă în rugă-ngenuncheată.

    Ce-ţi lipseşte oare ţie, blond copil cu-a ta mărire,
    Cu de marmur-albă faţă şi cu mâinile de ceară,
    Văl - o negură diafană mestecată-n stele; clară
    E privirea-ţi inocentă sub a genelor umbrire;

    Ce-ţi lipseşte să fii înger - aripi lungi şi constelate.
    Dar ce văd: Pe-a umbrei tale umeri vii ce se întinde?
    Două umbre de aripe ce se mişcă tremurânde,
    Două aripe de umbră către ceruri ridicate.

    O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de pază;
    Lângă marmura cea albă văd fiinţa-i aeriană.
    Peste viaţa-i inocentă, viaţa lui cea suntă plană,
    Lângă dânsa el se roagă, lângă ea îngenunchează.

    Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un înger este,
    Însă aripile-i albe lumea-a le vedea nu poate;
    Muri sfinţiţi de-a omenirii rugăciuni îndelungate
    Văd aripele-i diafane şi de dânsele dau veste.

    Te iubesc! - era să strige demonul în a lui noapte,
    Dară umbra-naripată a lui buze le înmoaie;
    Nu spre-amor, spre-nchinăciune el genunchii-şi încovoaie
    Şi ascultă dus din lume a ei dulci şi timizi şoapte.

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Ea? - O fiică e de rege, blondă-n diadem de stele,
    Trece-n lume fericită, înger, rege şi femeie;
    El răscoală în popoare a distrugerii scânteie
    Şi în inimi pustiite samănă gândiri rebele.

    Despărţiţi de-a vieţii valuri, între el şi între dânsa
    Veacuri sunt de cugetare, o istorie,-un popor,
    Câteodat’ - deşi arare - se-ntâlnesc, şi ochii lor
    Se privesc, par a se soarbe în dorinţa lor aprinsă.

    Ochii ei cei mari, albaştri, de blândeţe dulci şi moi,
    Ce adânc pătrund în ochii lui cei negri furtunoşi!
    Şi pe faţa lui cea slabă trece-uşor un nour roş -
    Se iubesc… Şi ce departe sunt deolaltă amândoi!

    A venit un rege palid, şi coroana sa antică,
    Grea de glorii şi putere, l-a ei poale-ar fi depus,
    Pe-ale tronului covoare ea piciorul de-ar fi pus
    Şi în mâna-i însceptrată, mâna ei îngustă, mică.

    Dară nu - mute rămas-au buzele-i abia deschise,
    Mută inima în pieptu-i, mâna ei trasă-ndărăt.
    În a sufletului taină, ea iubea. Clar şi încet
    Se ivea faţa de demon fecioreştilor ei vise.

    Ea-l vedea mişcând poporul cu idei reci, îndrăzneţe;
    Ce puternic e - gândi ea, cu-amoroasă dulce spaimă;
    El prezentul îl răscoală cu-a gândirilor lui faimă
    Contra tot ce grămădiră veacuri lungi şi frunţi măreţe.

    El ades suit pe-o piatră cu turbare se-nfăşoară
    În stindardul roş şi fruntea-i aspră-adâncă, încreţită,
    Părea ca o noapte neagră de furtune-acoperită,
    Ochii fulgerau şi vorba-i trezea furia vulgară.

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Pe un pat sărac asudă într-o lungă agonie
    Tânărul. O lampă-ntinde limb-avară şi subţire,
    Sfârâind în aer bolnav. - Nimeni nu-i ştie de ştire,
    Nimeni soarta-i n-o-mblânzeşte, nimeni fruntea nu-i mângâie.

    Ah! acele gânduri toate îndreptate contra lumei,
    Contra legilor ce-s scrise, contra ordinii-mbrăcate
    Cu-a lui Dumnezeu numire - astăzi toate-s îndreptate
    Contra inimii murinde, sufletul vor să-i sugrume!

    A muri fără speranţă! Cine ştie-amărăciunea
    Ce-i ascunsă-n aste vorbe? - Să te simţi neliber, mic,
    Să vezi marile-aspiraţii că-s reduse la nimic,
    Că domnesc în lume rele căror nu te poţi opune,

    C-opunându-te la ele, tu viaţa-ţi risipeşti -
    Şi când mori să vezi că-n lume vieţuit-ai în zadar:
    O astfel de moarte-i iadul. Alte lacrimi, alt amar
    Mai crud nici e cu putinţă. Simţi că nimica nu eşti.

    Şi acele gânduri negre mai nici a muri nu-l lasă.
    Cum a intrat el în viaţă? Cât amor de drept şi bine,
    Câtă sinceră frăţie adusese el cu sine!
    Şi răsplata? - Amărârea, care sufletu-i apasă.

    Dar prin negurile negre, care ochii îi acopăr,
    Se apropie-argintoasă umbra nalt-a unui înger,
    Se aşează lin pe patu-i; ochii lui orbiţi de plângeri
    Ea-i sărută. De pe dânşii negurile se descopăr…

    Este Ea. C-o mulţumire adâncă, nemaisimţită,
    El în ochii ei se uită. - Mândră-i de înduioşere;
    Ceasul ultim îi împacă toată viaţa-i de durere;
    Ah! şopteşte el pe moarte - cine eşti ghicesc, iubită.

    Am urmat pământul ista, vremea mea, viaţa, poporul
    Cu gândirile-mi rebele contra cerului deschis;
    El n-a vrut ca să condamne pe demon, ci a trimis
    Pre un înger să mă-mpace, şi-mpăcarea-i… e amorul.

  • Poezii de dragoste - “Poezia Oratie de nunta” de Nicolae Labis
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Primele iubiri”
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Am iubit…”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Ploaie in luna Marte”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Leoaica tanara, iubirea”

    • May 12, 2008 · Filed Under Poezii de dragoste

    Comment 

    Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Floare-albastra”

    Mihai Eminescu “Floare-albastră”

    - Iar te-ai cufundat în stele
    Şi în nori şi-n ceruri nalte?
    De nu m-ai uita încalte,
    Sufletul vieţii mele.

    În zadar râuri în soare
    Grămădeşti-n a ta gândire
    Şi câmpiile asire
    Şi întunecata mare;

    Piramidele-nvechite
    Urcă-n cer vârful lor mare -
    Nu căta în depărtare
    Fericirea ta, iubite!

    Astfel zise mititica,
    Dulce netezindu-mi părul.
    Ah! ea spuse adevărul;
    Eu am râs, n-am zis nimica.

    - Hai în codrul cu verdeaţă,
    Und-izvoare plâng în vale,
    Stânca stă să se prăvale
    În prăpastia măreaţă.

    Acolo-n ochi de pădure,
    Lângă balta cea senină
    Şi sub trestia cea lină
    Vom şedea în foi de mure.

    Şi mi-i spune-atunci poveşti
    Şi minciuni cu-a ta guriţă,
    Eu pe-un fir de romaniţă
    Voi cerca de mă iubeşti.

    Şi de-a soarelui căldură
    Voi fi roşie ca mărul,
    Mi-oi desface de-aur părul,
    Să-ţi astup cu dânsul gura.

    De mi-i da o sărutare,
    Nime-n lume n-a s-o ştie,
    Căci va fi sub pălărie -
    Ş-apoi cine treabă are!

    Când prin crengi s-a fi ivit
    Luna-n noaptea cea de vară,
    Mi-i ţinea de subsuoară,
    Te-oi ţinea de după gât.

    Pe cărare-n bolţi de frunze,
    Apucând spre sat în vale,
    Ne-om da sărutări pe cale,
    Dulci ca florile ascunse.

    Şi sosind l-al porţii prag,
    Vom vorbi-n întunecime:
    Grija noastră n-aib-o nime,
    Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?

    Înc-o gură - şi dispare…
    Ca un stâlp eu stam în lună!
    Ce frumoasă, ce nebună
    E albastra-mi, dulce floare!

    . . . . . . . . . . . . . .

    Şi te-ai dus, dulce minune,
    Ş-a murit iubirea noastră -
    Floare-albastră! floare-albastră!…
    Totuşi este trist în lume!

  • Poezii de dragoste - “Poezia Oratie de nunta” de Nicolae Labis
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Primele iubiri”
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Am iubit…”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Ploaie in luna Marte”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Leoaica tanara, iubirea”

    • May 12, 2008 · Filed Under Poezii de dragoste

    Comment 

    Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Copii eram noi amândoi “

    Copii eram noi amândoi

    Copii eram noi amândoi,
    Frate-meu şi cu mine.
    Din coji de nucă car cu boi
    Făceam şi înhămam la el
    Culbeci bătrâni cu coarne.

    Şi el citea pe Robinson,
    Mi-l povestea şi mie;
    Eu zideam Turnul-Vavilon
    Din cărţi de joc şi mai spuneam
    Şi eu câte-o prostie.

    Adesea la scăldat mergeam
    În ochiul de pădure,
    La balta mare ajungeam
    Şi l-al ei mijloc înotam
    La insula cea verde.

    Din lut acolo am zidit,
    Din stuful des şi mare,
    Cetate mândră la privit,
    Cu turnuri mari de tinichea,
    Cu zid împreşurată.

    Şi frate-meu ca împărat
    Mi-a dat mie solie,
    Să merg la broaşte nempăcat,
    Să-i chem în bătălie -
    Să vedem cine-i mai tare.

    Şi împăratul broaştelor,
    C-un oacacŕ de fală,
    Primi - poruncě ostirilor
    Ca balta s-o răscoale.
    Şi am pornit război.

    Vai! multe broaşte noi am prins
    - Îmi pare chiar pe rege -
    Şi-n turnul negru le-am închis,
    Din insula cea verde.
    Spre sar-am făcut pace.

    Şi drumul broaştelor le-am dat.
    Săltau cu bucurie,
    Îbalt-adânc s-au cufundat
    Ca să nu mai revie.
    Noi am pornit spre casă.

    Atunci răsplata am cerut
    Pentru a mele fapte -
    Şi frate-meu m-a desemnat
    De rege-n miazănoapte
    Peste popoare-ndiane.

    Motanul alb cel vistier,
    Mânzac cel chior ministru -
    Când de la el eu leafa-mi cer,
    El miaună sinistru.
    Cordial i-am strâns eu laba.

    Şi împăratul milostiv
    Mi-a dat şi de soţie,
    Pe fiica lui cu râs lasciv
    Şi ţapănă, nurlie,
    Pe Tlantaqu-caputli.

    Am mulţămit cu umil semn,
    - Drept mantie-o prostire -
    M-am dus l-amanta mea de lemn,
    În sfânta mânăstire,
    Într-un cotlonde sobă.

    Şi ah! şi dragă-mi mai era!
    Vorbeam blând cu dânsa,
    Dară ea nu-mi răspundea
    Şi de ciudă eu atunci
    Am aruncat-o-n foc.

    Şi pe şură ne primblam
    Peste stuf şi paie
    Şi pe munţi ne-nchipuiam.
    Cu fiece bătaie
    Mărsileam alături.

    Şi pe cap mi se îmfla
    Casca de hârtie.
    O batistă într-un băţ.
    Steag de bătălie.
    Cântam: Trararah!

    Ah! v-aţi dus visuri, v-aţi dus!
    Mort e al meu frate.
    Nimeni ochii-i n-a închis
    În străinătate -
    Poate-s deschişi şi-n groapă!

    Dar ades într-al meu vis
    Ochii mari albaştri
    Luminează - un surâs
    Din doi vineţi aştri
    Sufletu-mi trezeşte.

    Eu? Mai este inima-mi
    Din copilărie?

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Ah! îmi îmblă ades prin gând
    O cântare veche.
    Parcă-mi ţiuie-aiurind
    Dulce în ureche:
    Lume, lume şi iar lume!|

  • Poezii de dragoste - “Poezia Oratie de nunta” de Nicolae Labis
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Primele iubiri”
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Am iubit…”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Ploaie in luna Marte”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Leoaica tanara, iubirea”

    • May 12, 2008 · Filed Under Poezii de dragoste

    Comment 

    ← Previous Page

  • Loading...

  • JOCURI ONLINE FREE

    jocuri fotbal tv online jocuri Jocuri Logice Jocuri Miniclip Jocuri Dressup Jocuri Jocuri pentru fete Jocuri cu Barbi Jocuri Masini Desene Animate Jocuri Miniclip Games Jocuri Stiri jocuri Jocuri Barbie Jocuri Gratis Miniclip Games Jocuri Adrese utile Jocuri de craciun - Cu Mos Craciun

  • Finance NEWS