Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Primele iubiri”

Nicolae Labis - “Primele iubiri”

2
Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-aşez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunaţi sub ploi de stele.

Brazii mei înalţi şi plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulţit în mii de copii,
Chipul tău au să ţi-l vadă.

Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunţii tale.

Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.

Dacă alte lumi, plecată
Cu-ai tăi paşi ai să alinţi,
Îţi va fi şi-atunci păstrată
Urma paşilor fierbinţi.

Căci foşnindu-ţi unduirea
Calmă,-a palmelor subţiri,
Mi-a stins până şi-amintirea
Trecătoarelor iubiri.

Doar o singură iubire
Lâng-a ta o mai păstrez -
Este prima mea iubire,
Ea mi-a dat în viaţă-un un crez.

Ea, al vieţii mele soare,
Încălzi-va din senin
Toate cântecele care
Ţie am să ţi le-nchin.

4
Mergeam tăcuţi alături, străini, odinioară
Şi presimţeam că astăzi voi fi îndrăgostit
De faţa ta curată ca zorile de vară,
De părul tău de aur împletit.

Dar nu ştiam că nimeni n-are să poată şterge
Văpăile din inimi, acest pojar nestins,
Că pe cărări de sticlă alături ne vor merge
Ideile, îmbrăţişate strâns.

Că prins de-o vrajă nouă şi-atotcuprinzătoare
Voi părăsi boema cu gustul ei amar,
Că vinul, deşi-mi place când scapără-n pahare,
Mă va-mbia din ce în ce mai rar.

Văzusem frumuseţea privirilor semeţe,
Izvoare de lumină, de umbre şi scântei,
Dar bănuisem numai adânca frumuseţe
De dincolo de ochii mari şi grei,

Ce mai târziu, prin lupte lăuntrice-am aflat-o
Şi-o aflu-n întregime în fiecare zi
Iluminându-mi viaţa cu flacăra-i curată
Fără de care n-aş putea trăi.

5
Steaua polară pe cer, departe,
În scurgerea timpului nu are moarte
Statornic arde în orice seară,
Capăt de osie, steaua polară.
Stelele, luminile, roiuri astrale
Se-nvârt în jurul osiei sale.
Sobră-armonie pururea vie,
Nezdruncinată putere-n tărie.

Osie-a luminilor, dacă te-ai rupt,
Lumile cad huruind dedesubt,
Ca-nvălmăşite de tari alcooluri
Lumile cad fulgerate în goluri!
Îngrozitoare schimbare atunci:
Floarea vulcanilor creşte din pungi,
Pale se sting ale luncilor flori,
Mori, vegetaţie, suflete, mori.

Arde o stea între multele stele,
Arde pe ceruri şi pe drapele,
Capăt de osie - roşie stea -
Osia trece prin inima mea.
Lumea-mi se-nvârte pe osia dură
În anotimpuri de frig şi căldură,
Şi când furtunile mă bântuiesc,
Cerbii şi vulturii mei o privesc.

Dacă s-ar frânge osia mea,
Cerbii şi vulturii mei ar zbura,
Spre alte lumi ar zbura şi-ar ţipa,
Dacă s-ar frânge osia mea.
Ar năvăli pustiirea secretă,
Cântecu-ar prinde scrâşnet de cretă,
Cerbii şi vulturii mei ar zbura,
Dacă s-ar frânge osia mea.

Osia mea-i doar o parte, ştiu bine,
Osia mare trece prin mine,
Osia este numai o parte
Din marea osie, fără de moarte.
Osia mea nu se frânge nicicând,
Trece prin miezul acestui pământ,
Pe ea, iubito, sunt lumile noastre,
Două planete, mărgele albastre.

  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Am iubit…”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Ploaie in luna Marte”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Leoaica tanara, iubirea”
  • Poezii de dragoste - Marin Sorescu “Nudism”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Inger si demon”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Floare-albastra”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Copii eram noi amândoi “
  • Declaratii faine de iubire

    • May 16, 2008 · Filed Under Poezii de dragoste

    Comment 

    Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Am iubit…”

    Nicolae Labiş  “Am iubit…”

    Am iubit de când mă ştiu
    Cerul verii, străveziu,
    Despletitele răchite,
    Curcubeiele pe stânci
    Ori pădurile adânci
    Sub ger alb încremenite.
    Mi-a fost drag pe bărăgane
    Să văd fetele morgane
    Ori pe crestele din munte
    Joc de trăsnete rotunde,
    Scurgerea cocorilor,
    Pacea înălţimilor,
    Semeţia pinilor
    Plini de scama norilor.

    Am iubit iubirea pură,
    Floare roşie pe gură
    Şi în inimă arsură,
    În priviri zăpezi candide
    Şi-n piept voci necontenite.

    M-a înfiorat ades
    Tot ce gândurile ţes:
    Pe al filelor polei
    Dansuri repezi, legănate,
    De pe arcuri înstrunate,
    Săgetarea de idei…

    Toată-această măreţie
    Ne-a fost dată din vecie…

  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Primele iubiri”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Ploaie in luna Marte”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Leoaica tanara, iubirea”
  • Poezii de dragoste - Marin Sorescu “Nudism”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Inger si demon”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Floare-albastra”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Copii eram noi amândoi “
  • Declaratii faine de iubire

    • May 16, 2008 · Filed Under Poezii de dragoste

    Comment 

    Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Ploaie in luna Marte”

    Nichita Stanescu - Ploaie în luna lui Marte

    Ploua infernal,
    şi noi ne iubeam prin mansarde.
    Prin cerul ferestrei, oval,
    norii curgeau în luna lui Marte.

    Pereţii odaii erau
    neliniştiţi, sub desene în cretă.
    Sufletele noastre dansau
    nevăzute-ntr-o lume concretă.

    O să te plouă pe aripi, spuneai,
    plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
    Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei,
    mie-mi plouă zborul, cu pene.

    Şi mă-nălţam. Şi nu mai stiam unde-mi
    lăsasem în lume odaia.
    Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
    cine-s mai frumoşi: oamenii?… ploaia?…

    Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
    şi noi ne iubeam prin mansarde.
    N-aş mai fi vrut să se sfârşească
    niciodată-acea lună-a lui Marte.

  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Leoaica tanara, iubirea”
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Primele iubiri”
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Am iubit…”
  • Poezii de dragoste - Marin Sorescu “Nudism”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Inger si demon”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Floare-albastra”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Copii eram noi amândoi “
  • Declaratii faine de iubire

    • May 14, 2008 · Filed Under Poezii de dragoste

    Comment 

    Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Leoaica tanara, iubirea”

    Nichita Stănescu Leoaica tânără, iubirea

    Leoaica tânără, iubirea
    mi-ai sărit în faţă.
    Mă pândise-n încordare
    mai demult.
    Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
    m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

    Şi deodata-n jurul meu, natura
    se făcu un cerc, de-a-dura,
    când mai larg, când mai aproape,
    ca o strângere de ape.
    Şi privirea-n sus ţişni,
    curcubeu tăiat în două,
    şi auzul o-ntâlni
    tocmai lângă ciocârlii.

    Mi-am dus mâna la sprânceană,
    la tâmplă şi la bărbie,
    dar mâna nu le mai ştie.
    Şi alunecă-n neştire
    pe-un deşert în strălucire,
    peste care trece-alene
    o leoaică arămie
    cu mişcările viclene,
    încă-o vreme,
    şi-ncă-o vreme…
    Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
    m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

    Şi deodata-n jurul meu, natura
    se făcu un cerc, de-a-dura,
    când mai larg, când mai aproape,
    ca o strângere de ape.
    Şi privirea-n sus ţişni,
    curcubeu tăiat în două,
    şi auzul o-ntâlni
    tocmai lângă ciocârlii.

    Mi-am dus mâna la sprânceană,
    la tâmplă şi la bărbie,
    dar mâna nu le mai ştie.
    Şi alunecă-n neştire
    pe-un deşert în strălucire,
    peste care trece-alene
    o leoaică arămie
    cu mişcările viclene,
    încă-o vreme,
    şi-ncă-o vreme…

  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Ploaie in luna Marte”
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Primele iubiri”
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Am iubit…”
  • Poezii de dragoste - Marin Sorescu “Nudism”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Inger si demon”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Floare-albastra”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Copii eram noi amândoi “
  • Declaratii faine de iubire

    • May 14, 2008 · Filed Under Poezii de dragoste

    Comment 

    Poezii de dragoste - Marin Sorescu “Nudism”

    Marin Sorescu - Nudism

    Car namol cu o caldare
    La femeile care fac nudism.
    In tinerete aveam o parere mai buna
    Despre femei;
    Dar trebuie sa faca cineva
    Si treaba aceasta.

    Ele nu se mai feresc de mine
    Ma numesc “cel care aduce namol”
    Si-si vad inainte de nudismul lor.
    De fapt eu nici nu le mai bag in seama,
    Le numesc “femeile care se inamolesc”
    Si ma gandesc la ale mele.

    Uneori ma apuca din senin
    O pofta grozava de injurat.
    Dumnezeii tai de viata
    De tinerete
    De batranete
    De fericire
    De iubire
    De casatorie
    De ideal.
    Toti acesti dumnezei
    Se prefac in namol de buna calitate.
    In orice caz femeile il gasesc foarte bun
    Si se ung cu el.

  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Primele iubiri”
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Am iubit…”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Ploaie in luna Marte”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Leoaica tanara, iubirea”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Inger si demon”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Floare-albastra”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Copii eram noi amândoi “
  • Declaratii faine de iubire

    • May 13, 2008 · Filed Under Poezii de dragoste

    Comment 

    Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Inger si demon”

    Mihai Eminescu “Înger şi demon”

    Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite
    A făcliilor de ceară care ard lângă altare -
    Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare,
    Nepătrunsă de-ochii roşii de pe mucuri ostenite,

    În biserica pustie, lângă arcul în perete,
    Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger;
    Pe-a altarului icoană în de raze roşii frângeri,
    Palidă şi mohorâtă Maica Domnului se vede.

    O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură;
    Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind
    Şi cununi de flori uscate fâşâiesc amirosind
    Ş-a copilei rugăciune tainic şopotit murmură.

    Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită,
    Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează,
    Coatele pe braţul crucii le destinde şi le-aşează,
    Ochii cufundaţi în capu-i, fruntea tristă şi-ncreţită.

    Şi bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece,
    Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braţ alb;
    Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb
    Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui faţă trece.

    Ea un înger ce se roagă - El un demon ce visează;
    Ea o inimă de aur - El un suflet apostat;
    El în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat -
    La picioarele Madonei, tristă, sfântă, Ea veghează.

    Pe un mur înalt şi rece de o marmură curată,
    Albă ca zăpada iernei, lucie ca apa lină,
    Se răsfrânge ca-n oglindă a copilei umbră plină -
    Umbra ei, ce ca şi dânsa stă în rugă-ngenuncheată.

    Ce-ţi lipseşte oare ţie, blond copil cu-a ta mărire,
    Cu de marmur-albă faţă şi cu mâinile de ceară,
    Văl - o negură diafană mestecată-n stele; clară
    E privirea-ţi inocentă sub a genelor umbrire;

    Ce-ţi lipseşte să fii înger - aripi lungi şi constelate.
    Dar ce văd: Pe-a umbrei tale umeri vii ce se întinde?
    Două umbre de aripe ce se mişcă tremurânde,
    Două aripe de umbră către ceruri ridicate.

    O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de pază;
    Lângă marmura cea albă văd fiinţa-i aeriană.
    Peste viaţa-i inocentă, viaţa lui cea suntă plană,
    Lângă dânsa el se roagă, lângă ea îngenunchează.

    Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un înger este,
    Însă aripile-i albe lumea-a le vedea nu poate;
    Muri sfinţiţi de-a omenirii rugăciuni îndelungate
    Văd aripele-i diafane şi de dânsele dau veste.

    Te iubesc! - era să strige demonul în a lui noapte,
    Dară umbra-naripată a lui buze le înmoaie;
    Nu spre-amor, spre-nchinăciune el genunchii-şi încovoaie
    Şi ascultă dus din lume a ei dulci şi timizi şoapte.

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Ea? - O fiică e de rege, blondă-n diadem de stele,
    Trece-n lume fericită, înger, rege şi femeie;
    El răscoală în popoare a distrugerii scânteie
    Şi în inimi pustiite samănă gândiri rebele.

    Despărţiţi de-a vieţii valuri, între el şi între dânsa
    Veacuri sunt de cugetare, o istorie,-un popor,
    Câteodat’ - deşi arare - se-ntâlnesc, şi ochii lor
    Se privesc, par a se soarbe în dorinţa lor aprinsă.

    Ochii ei cei mari, albaştri, de blândeţe dulci şi moi,
    Ce adânc pătrund în ochii lui cei negri furtunoşi!
    Şi pe faţa lui cea slabă trece-uşor un nour roş -
    Se iubesc… Şi ce departe sunt deolaltă amândoi!

    A venit un rege palid, şi coroana sa antică,
    Grea de glorii şi putere, l-a ei poale-ar fi depus,
    Pe-ale tronului covoare ea piciorul de-ar fi pus
    Şi în mâna-i însceptrată, mâna ei îngustă, mică.

    Dară nu - mute rămas-au buzele-i abia deschise,
    Mută inima în pieptu-i, mâna ei trasă-ndărăt.
    În a sufletului taină, ea iubea. Clar şi încet
    Se ivea faţa de demon fecioreştilor ei vise.

    Ea-l vedea mişcând poporul cu idei reci, îndrăzneţe;
    Ce puternic e - gândi ea, cu-amoroasă dulce spaimă;
    El prezentul îl răscoală cu-a gândirilor lui faimă
    Contra tot ce grămădiră veacuri lungi şi frunţi măreţe.

    El ades suit pe-o piatră cu turbare se-nfăşoară
    În stindardul roş şi fruntea-i aspră-adâncă, încreţită,
    Părea ca o noapte neagră de furtune-acoperită,
    Ochii fulgerau şi vorba-i trezea furia vulgară.

    . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

    Pe un pat sărac asudă într-o lungă agonie
    Tânărul. O lampă-ntinde limb-avară şi subţire,
    Sfârâind în aer bolnav. - Nimeni nu-i ştie de ştire,
    Nimeni soarta-i n-o-mblânzeşte, nimeni fruntea nu-i mângâie.

    Ah! acele gânduri toate îndreptate contra lumei,
    Contra legilor ce-s scrise, contra ordinii-mbrăcate
    Cu-a lui Dumnezeu numire - astăzi toate-s îndreptate
    Contra inimii murinde, sufletul vor să-i sugrume!

    A muri fără speranţă! Cine ştie-amărăciunea
    Ce-i ascunsă-n aste vorbe? - Să te simţi neliber, mic,
    Să vezi marile-aspiraţii că-s reduse la nimic,
    Că domnesc în lume rele căror nu te poţi opune,

    C-opunându-te la ele, tu viaţa-ţi risipeşti -
    Şi când mori să vezi că-n lume vieţuit-ai în zadar:
    O astfel de moarte-i iadul. Alte lacrimi, alt amar
    Mai crud nici e cu putinţă. Simţi că nimica nu eşti.

    Şi acele gânduri negre mai nici a muri nu-l lasă.
    Cum a intrat el în viaţă? Cât amor de drept şi bine,
    Câtă sinceră frăţie adusese el cu sine!
    Şi răsplata? - Amărârea, care sufletu-i apasă.

    Dar prin negurile negre, care ochii îi acopăr,
    Se apropie-argintoasă umbra nalt-a unui înger,
    Se aşează lin pe patu-i; ochii lui orbiţi de plângeri
    Ea-i sărută. De pe dânşii negurile se descopăr…

    Este Ea. C-o mulţumire adâncă, nemaisimţită,
    El în ochii ei se uită. - Mândră-i de înduioşere;
    Ceasul ultim îi împacă toată viaţa-i de durere;
    Ah! şopteşte el pe moarte - cine eşti ghicesc, iubită.

    Am urmat pământul ista, vremea mea, viaţa, poporul
    Cu gândirile-mi rebele contra cerului deschis;
    El n-a vrut ca să condamne pe demon, ci a trimis
    Pre un înger să mă-mpace, şi-mpăcarea-i… e amorul.

  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Primele iubiri”
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Am iubit…”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Ploaie in luna Marte”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Leoaica tanara, iubirea”
  • Poezii de dragoste - Marin Sorescu “Nudism”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Floare-albastra”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Copii eram noi amândoi “
  • Declaratii faine de iubire

    • May 12, 2008 · Filed Under Poezii de dragoste

    Comment 

    Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Floare-albastra”

    Mihai Eminescu “Floare-albastră”

    - Iar te-ai cufundat în stele
    Şi în nori şi-n ceruri nalte?
    De nu m-ai uita încalte,
    Sufletul vieţii mele.

    În zadar râuri în soare
    Grămădeşti-n a ta gândire
    Şi câmpiile asire
    Şi întunecata mare;

    Piramidele-nvechite
    Urcă-n cer vârful lor mare -
    Nu căta în depărtare
    Fericirea ta, iubite!

    Astfel zise mititica,
    Dulce netezindu-mi părul.
    Ah! ea spuse adevărul;
    Eu am râs, n-am zis nimica.

    - Hai în codrul cu verdeaţă,
    Und-izvoare plâng în vale,
    Stânca stă să se prăvale
    În prăpastia măreaţă.

    Acolo-n ochi de pădure,
    Lângă balta cea senină
    Şi sub trestia cea lină
    Vom şedea în foi de mure.

    Şi mi-i spune-atunci poveşti
    Şi minciuni cu-a ta guriţă,
    Eu pe-un fir de romaniţă
    Voi cerca de mă iubeşti.

    Şi de-a soarelui căldură
    Voi fi roşie ca mărul,
    Mi-oi desface de-aur părul,
    Să-ţi astup cu dânsul gura.

    De mi-i da o sărutare,
    Nime-n lume n-a s-o ştie,
    Căci va fi sub pălărie -
    Ş-apoi cine treabă are!

    Când prin crengi s-a fi ivit
    Luna-n noaptea cea de vară,
    Mi-i ţinea de subsuoară,
    Te-oi ţinea de după gât.

    Pe cărare-n bolţi de frunze,
    Apucând spre sat în vale,
    Ne-om da sărutări pe cale,
    Dulci ca florile ascunse.

    Şi sosind l-al porţii prag,
    Vom vorbi-n întunecime:
    Grija noastră n-aib-o nime,
    Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?

    Înc-o gură - şi dispare…
    Ca un stâlp eu stam în lună!
    Ce frumoasă, ce nebună
    E albastra-mi, dulce floare!

    . . . . . . . . . . . . . .

    Şi te-ai dus, dulce minune,
    Ş-a murit iubirea noastră -
    Floare-albastră! floare-albastră!…
    Totuşi este trist în lume!

  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Primele iubiri”
  • Poezii de dragoste - Nicolae Labis “Am iubit…”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Ploaie in luna Marte”
  • Poezii de dragoste - Nichita Stanescu “Leoaica tanara, iubirea”
  • Poezii de dragoste - Marin Sorescu “Nudism”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Inger si demon”
  • Poezii de dragoste - Mihai Eminescu “Copii eram noi amândoi “
  • Declaratii faine de iubire

    • May 12, 2008 · Filed Under Poezii de dragoste

    Comment 

    Next Page →