Carciunul intre magie si imitatie
Si la romani, Craciunul a avut dintotdeauna un rol extrem de important, iar unul dintre primele lucruri la care ne gandim il reprezinta colindele noastre stramosesti, a caror origine se pierde in negura unor vremi de mult apuse. Cunoastem cu totii aceasta minunata traditie, de la bunicii nostri, din carti sau unii chiar din proprie experienta. Desigur, si in orasele in care traim noi astazi, exista colindatori care vin si vestesc Nasterea Mantuitorului, dar, din pacate, ei nu mai sunt decat o reprezentare foarte palida a celor de odinioara. Pana acum o suta de ani, mersul la colindat era tratat cu foarte multa atentie : astfel, o ceata de 6 pana la 30 de tineri se aduna, incepand cu luna decembrie, de cate patru-cinci ori pe saptamana, in casa celui pe care si-l alegeau drept conducator (staroste), iar acolo repetau colindele. In seara de Ajun, acestia, imbracati in straie noi si impodobiti cu flori si zurgalai, faceau urari mai intai in casa omului celui mai instarit din sat, iar apoi treceau pe la toate celelalte case. Este cunoscuta credinta ca acesti colindatori aduc sanatate si bogatie, simbolizate printr-o ramurica de brad, pusa intr-un vasplin cu mere, pere si nuci.Exceptand familiile mai sarace, colindatorii primeau de la celelalte colaci, placinte, fructe si alte daruri. La sfarsitul serii, se organiza o petrecere la care participau toti tinerii din sat.
Obiceiuri de import
Din pacate pentru noi, cei din ziua de azi, Craciunul nu mai inseamna ce a insemnat candva. Oamenii obisnuiau sa se pregateasca in mod deosebit pentru a intampina Nasterea Domnului: tineau un post de 40 de zile, pentru a-si curata sufletul de pacate, mergeau la biserica sa se spovedeasca, iar in ziua de Craciun se impartaseau. Curatenia sufleteasca era insotita si de una fizica, toata casa fiind oranduita potrivit pentru intampinarea unei sarbatori atat de mari.
In zilele noastre, foarte putini mai respecta intru totul aceste bune obiceiuri. S-au ivit traditii noi, care nu au legatura cu Nasterea Domnului. Un exemplu concludent il reprezinta bradul de Craciun, utilizat in trecut la sate numai in doua momente esentiale din viata omului: la nunta si la inmormantare. Un altul ar fi reprezentarea lui Mos Craciun, cel care face daruri copiilor, pe o sanie trasa de reni- un evident imprumut scandinav.
Bradul
La romani, bradul mereu verde este cel mai respectat copac. Cu mii si mii de ani in urma, omul primitiv cioplea semnul bradului in piatra sau il zgaria pe unelte.
Aceste semne s-au transmis si le gasim usor, tesute pe coboare, cusute pe hainele populare, cioplite pe stalpii caselor sau pe unelte, desenate pe oale. Astazi si noi cinstim bradul impodobindu-l de Anul Nou!
Originea acestui obicei este foarte veche. Bradul era un zeu care avea grija de om. Cand se nastea un copil, parintii ii alegeau un brad din padure si se duceau la el cu daruri spunand:
“Rogu-ma brad tia Si cat traiesti
Sa-l primesti pe Sa-l ocrotesti
Fat sa-ti fie De toate cele
Rupt din tine”
Copilul avea grija de brad si in fiecare an, de Anul Nou, ii facea daruri pentru ca era infratit cu pomul. In alte zone, la nasterea copilului se dadea un pom care sa protejeze pruncul. Dupa mersul pomului/ Va fi cel al fatului.Cand tanarul se casatorea Bradul de nastere devenea Bradul de nunta. Era impodobit, iar crengi din el (sau chiar un bradut) erau purtate (”jucate”) la casa mirelui si a miresei:
“Bradule, bradutule Si-a imparatesii
Te jucam dragutule Ca sa tii tu parte
La casa miresii Mirelui departe.”
La moarte, bradul era taiat si adus in sat insotit de bocete si purtat pe umeri ca brad de inmormantare. Daca cel mort nu fusese insurat, copacul se impodobea ca brad de nunta. Intotdeauna era asezat la capul mortului, pe mormant, devenind stalp de mormant.Chiar daca azi acest obicei este intalnit foarte rar, s-a pastrat crucea de lemn care se pune alaturi de cea de piatra. Stalpul facea legatura dintre cele trei lumi: a cerului, a pamantului celor vii si a mortilor de sub pamant.
ARTICOLE ASEMANATOARE
Tags:| Traditii
Comments
Leave a Reply

