Anul 2012 sfarsitul lumii? Ce se va intampla in 2012? VIDEO YouTube

Anul 2012 sfarsitul lumii? Ce se va intampla in 2012? FILMUL VIDEO Tube

Civilizatia Maya a prezis ca in anul 2012, se va produce un cataclism la nivel mondial, prin trecerea la o noua epoca spirituala, plina de schimbari pentru omenire.

Aparent lumea se va sfarsi pe 21 Decembrie 2012.

Cam asta spun majoritatea celor care au facut o pasiune din acest fenomen, aceasta credinta ca in 2012 se va intampla ceva major, chiar sfarsitul lumii!

Se pare ca pe 21 decembrie 2012, lumea asa cum o stim noi, se va sfârsi. Într-o forma sau alta, Pamântul, sau cel putin omenirea, nu va mai exista.

Ei bine nu luati prea in serios ceea ce am scris mai sus!

De fapt discutia s-ar rezuma la intrebarea: Stiinta si pseudo-stiinta ori Anul 2012 – Sfârsitul lumii…sau nu?

Si ca toata isteria sa fie bine bagata in neuronii pamantenilor, americani pregatesc si un film “2012” ce va avea premiera în Statele Unite pe 13 noiembrie 2009 .


2012 sfarsitul lumii video tube ducumentar despre 2012 ce merita vazut

Deci dupa cum era de asteptat, subiectul 2012 alimenteaza magazinele care vand filme, librariile – fiindca multi se apuca sa scrie  despre acest subiect – fiecare avand propria sa viziune asupra apocalipsei.


Chiar mi se pare a fi ultimul trend, acela de a crea un sfarsit cat mai comercial, cat mai desavarsit si surprinzator in punerea in scena pentru anul 2012.

Suntem oare pregatiti pentru anul 2012?


Tags: , , , ,

Ezoterism Ocultism Magie.

188 Responses to “Anul 2012 sfarsitul lumii? Ce se va intampla in 2012? VIDEO YouTube”

  1. veronica says:

    Dragii mei,

    Nu va lasati orbiti de hristosi mincinosi. Domnul Iisus Hristos ne-a spus clar: “Nimeni nu stie asta, nici chiar Fiul, ci numai Tatal. Noi care-L iubim pe Dumnezeu nu mai credem in EL? Sa-mi fie cu iertare,dar, ma dezamagesc toate bazaconiile acestea.Mai bine sa -L slavim pe Dumnezeu si sa-L rugam sa aiba mila de noi.Amin.

  2. KkRrYySsss says:

    io il am filmu ala ii super

  3. kamelya says:

    veronica are dreptate……nimeni nu poate sti cand se va sfarsi lumea ….poate chiar acum…..poate mai tarziu…..poate niciodata….mda eu una nu cred in prostiile ale ci doar in Dumnezeu…..el a dat viata omului el i-o ia inapo….cand vrea el si cum vre el…..asa ca eu tot la parerea mea si a veronicai raman…..

  4. lili says:

    e niste prosti astea numai dumnezeu stie ce face cu noi nu stie nimeni oricat de destept ar fii

  5. paula says:

    E adevarat.. americanii astia se cred buricu pamantului! Isi fac reclama si publicitate pe puterea lui Dumnezeu. Si stiu ca multi oameni intra in panica si tind sa creada ca este adevarat.
    Dar El ne va arata ca nu noi decidem lucrul asta.
    Cine crede cu adevarat in Dumnezeu simte la fel!
    Toti suntem oameni, gresim… si avem momente de slabiciune, si eu la un moment dat m-am gandit ca poate fi adevart ce se spune de anul 2012, dar asta nu pentru ca asa se zvoneste ci pentru ca atatea accidente se intampla in fiecare zi, crime, violuri.. incat ma tem pentru ce ni se poate intampla. Pantru ca sfarsitul nu poate veni doar pentru cei ce fac astfel de lucruri.
    Oricum puterea Domnului de a ierta e nemarginita.
    Hai sa credem in iertarea lui si nu in necredinta altora in Dumnezeu!

  6. michael c says:

    Bai fratilor o trageti cu dumnezeu in stanga si dreapta de parca l-ati fi vazut sau ati vazut ceva cu el pana acum. Mai cititi despre istoria religiilor si cum au cam apartut ele si pe urma ascultati ce va zice mama si bunica sau bulangiul de popa care zice ca-ti iarta pacatele dar tu pe sub poala lui stii bine ce faci ( o muie ).Revenitiva sau trezitiva si luati realitatea in fata ,daca ar fi existat dumnezeu nu ar fi cea ce se intampla azi pe pamant sau si-a luat concediu si acum sta si el cu vreo tarfulita la plaja si acum i-l cam doare-n p–a de voi. Ca va fi sau nu sfarsitul lumii vom mai vedea cea ce nu prea cred doar ca vom trece printr-o schimbare … cei saraci cu cei saraci si cei bogati cu cei bogati si o eterna mancarime intre noi. Asa ca dati la o parte porcariile si hai sa facem ceva …

  7. ANtonia says:

    michael o intrebare
    tu esti prost?
    tu te auzi vorbind?
    cum sa spui asa ceva despre Dumnezeu?:O

  8. ade says:

    pentru michael c: cum poti sa spui asa ceva de Dumnezeu…cine crezi ca are grija de tine si iti da sa mananci cine te fereste de rele…dute la ale tale si nu mai scrie astfel de prostii pe site-uri!

  9. alberto says:

    pentru michael c tu esti nebun ori cine ai fi cum poti sa vorbesti asa ceva despre bunul dumnezeu cine crezi ca te fereste de rele esti mental sau ceva.tu nu gindesti asa ced eu sau nu ai avut creier cind ai scris asa ceva

  10. eu says:

    b michael fu**** cresterea matii de la*** …care stai pe google satanistu dreaq…. sa dea dumnezeu sa fii primu care moare n 2012 …in chinurii….satanist nenorocit

  11. luminita says:

    DUMNEZEU SA NE AJUTE SI RUGATI-VA DAR NU NUMAI PTR VOI CI PTR TOTI OAMENII SI SA FIM MAI BUNI .SI IL LEGATURA CU TIPUL ALA DE MAI SUS , EU NU STIU CE NECAZURI ASA DE MARI AI DE NU CREZI IN DUMNEZEU.ORICE ESTE BUN VINE DE LA EL DAR CE PRIMESTI ,,,,ADICA GREUTATI , NECAZURI , BOLI ..ETC VIN DE LA DIAVOL SI EL TREBUIE INDEPARTAT NU SA TE APROPII DE EL , INDEPARTEAZA-TE DE DIAVOL SI IUBESTEL PE DUMNEZEU CA EL CAND TE-A CREAT INSEAMNA CA TE-A IUBIT .TU DE CE NU-L IUBESTI? ASTA ESTE RASPLATA TA??
    TREZESTE-TE LA REALITATE INAINTE SA FIE PREA TARZIU, DOAMNE AJUTA!!

  12. robytzu says:

    Eu nu spun ca as fi de acord cu michael da si voi oameni bun prea exagerati cu treaba asta cu Dumnezeu. De cand ati auzit asta cu sfarsitul lumi ati devenit dintro data credinciosi cand lasati comentarii atat ca in rest poate pacatuiti mai mult ca noi ceilanti la un loc. Oricum eu astept sa vad ce se intampla in 2012 nu imi dau cu parerea ce se va intampla dar sunt foarte curios.

  13. denyshuk says:

    pt michal ba tampitule cn mortii matii tea crescut mai bn vb urat decat sa vb cum vb u ma refer in stil vb u de dumnezeu sa iti iau rasa in poola de prost

  14. grasu says:

    bah oameni buni mai documentativa in stinta si daca sunteti asa de credinciosi trebuie sa stiti ca si in bible spune de aceasta data in ghilimele cum ar fi,,, si cultura mayasi si in ,,i ching ,,marele oracol chinezesc ,,si daca va ganditi mai bine sar putea intampla toate ce so spus, planeta sufera pe zi ce trece ,,cum ar fi ca numai avem anotimpuri vara este din ce in ce mai cald ,iarna nu prea mai avem, planeta o sasi schimbe poli ,,,,dc credeti ca se vorbeste de incalzirea globala ?nui nici un cacat faza cu poluare si alte chesti, se schimba poli so dovedit stintific ca planeta isi schimba directia cate putin .io sper ca nu se va intamplanimica in 21 dec 2012.asa ca daca se va intampla va rugati pe degeaba daca planeta se va distruge dumnezeu nu are cu ce sa ne ajute ,asta este ciclul vietzi.ganditiva sila asta dc suntem numai in anul 2009 cand plneta noastra exista de ce milioane de ani

  15. Neon says:

    michael daca tu afirmi asa ceva…nu ai dreptul sa imi spui mie si altor persoane de pe aici”Bai fratilor”,nu ne leaga nimic.Dumnezeu exista,Lucifer exista,arhanghelii exista,demonii exista dar dupa parerea mea biserica este neutra.Cat despre 2012….hai ma lasi….Dumnezeu sa ne tina in viata pana atunci si o sa vedem ce se intampla.Eu unul pe data de 21 dec 2012 am sa ma rog,am sa spun vro cateva rugaciuni asa…preventiv dupa care ma voi duce la magazin si am sa-mi cumpar o punga de popcorn si o sticla de suc iar apoi ma voi uita la filmul Boondock Saint! ~Pace~

  16. Iulia says:

    Nimeni nu este separat de nimeni, cu totii suntem un intreg chiar daca nu ne plac anumite parti din noi. E oribil ce a scris Michael cu atat mai mult cu cat a scris cu referire la Dumnezeu, dar la fel de urat e si felul cum ati injurat voi pentru ca v-ati purtat in aceeasi maniera. Voi credeti ca el nu stie ca e gresit sa gandeasca asa, si daca nu stie cu siguranta o sa afle la un moment dat caci de obicei primim lectii cand nici nu ne asteptam. Iar Dumnezeu (asa cum il percepem fiecare dintre noi) ii v-a arata bunatatea Lui si nu mania, tocmai pentru a-l ajuta sa-si invete lectia.
    Referitor la 2012 si eu am citit multe materiale, am vazut documentare insa un lucru e sigur, indiferent ce v-a fi, caci nimeni nu poate sti cu certitudine ce urmeaza, nu ne impiedica nimic sa fim mai buni, mai umani, sa zambim caci am uitat sa o mai facem. Tuturor un an nou fericit, pace si iubire in sufletele noastre!

  17. Patry says:

    Hai sa nu exageram .De unde stiu ei ca vom muri in 2012.O sa murim cand vrea Dumnezeusi nu cred ca se va intampla curand .Poate in 2012 vor fi cutremure tunami dar nu va fi sfarsitul lumi.Astea sunt doar incercariale lui Dumnezeu sa vada cat de uniti suntem.

  18. Patry says:

    Nu imi vine sa cred ce zici michel.Cum poti sa zici asta .Dumnezeu te-a ajutat sa treci peste greutati si tu zici asta,el ti-a facut bucurii,el te-a ajutat si tu aia il rasplate.Tu nu realuzezi ce zici.

  19. destiny says:

    as putea sa ma indoiesc de lucru asta dar e ca si cum m-as indoi de existenta lui Dumnezeu..e cam acelasi lucru pentru ca n-am de unde sa stiu ca o sa se intample dar o sa se intample/n-am de unde sa stiu ca exista Dumnezeu dar exista…nu cer dovezi ca o sa fie sfarsitul pentru ca nu cer dovezi ca exista Dumnezeu…pur si simplu cred pentru ca simt(ca doar am simturi nu?),ganditi-va cine a creat timpul,cine l-a creat pe primul om ,ganditi-va ca exista “anul 1″ si suntem doar in 2009 si dupa cum a spus si grasu planeta noastra totusi exista de milioane de ani

  20. alinovic says:

    pt michael…eh un mare dobitoc sji un debil mintal
    …nu credeam k mai pot fii asemenea idioty care pot vorbi in NUMELE DOMNULUI asa ceva …IARTA-L DOAMNE…k mare TIE gradina!!!

  21. diana says:

    taceti ma draq din gura…sh eu am citit sh am vazut documentare…dar …qm s-a zis sh in 2000 k va fii sfarsitul lumii asha se zice sh aq..sh ce …a fost sfarsitul lumii in 2000??? NU ! suntem vii..asa cum vom fi sh la revelionul din 2013..nu sunt foarte sigura de asta..dar aq dak mor..kred k o sa mor fericita …sh park prea exagerati cu dumnezeu..sh eu sunt credinciosa sh cred in el dar…nu cred k demonstrez dak ii cert pe altii pt defectele lor…asa cum il injurati voi pe michael asta…mg aq..ce considerati voi

  22. alina says:

    mai baiatule tu chiar esti dus cu capu rau ….asa ceva nu se vb chiar daca crezi sau nu ar trebui sa ai putina credinta si frica de dumnezeu ca nici o data nai de unde sa stii ce se va in tinpla….o sa suferi si ai sa te intrebi dece doamne ami dai suferinta asta atunci ai sa te gindesti ce am facut poate nu acum nu maine peste un an doi …dumnezeu te iarta ca esti copilu lui asa si noi la fel trebuie sa iertam si sa nu vb urit sau sa facem rau …..parerea mea

  23. elvira says:

    Din cate am citit legat de anul 2012, se va produce o schimbare spirituala. Dragilor daca sunteti atenti schimbarile deja au inceput, unii dintre noi percep ca atare schimbarea iar altii nu vor intelege ce se intampla cu ei. In concluzie nu pot sa spun ca suntem toti in mana lui Dumnezeu, si el hotaraste ce va fi. Prin 2006 se spunea in presa ca va fi un mare cutremur se va termina lumea. Va intreb puteti crede toate ineptiile? Daca injurati treceti de partea raului si stiti cu totii asta, lasati-l pe Michael in paza lui Dumnezeu. IUBITI-VA NECONDITIONAT! SARBATORI CU BINE!

  24. tiana says:

    sincer persoanele cu care m-am consultat pana acum sunt putin sceptice si nu prea stiu ce sa creada.dar totsui haideti sa nu ne lasam influentati de un film bine regizat si de niste spuse ale unor oamnei.daca observam sfarsitul lumii vine incetul cu incetul cauzele fiind;incalzirea globala,eruptiile vulcanice,tzunamiurile si multe alte lucruri.Nimeni nu va stii kand va fi sf lumii doar CEL de SUS. daca va amintiti in 2000 a f eclipsa solara si tate posturle de tv spuneau k vine sf lumii si uite ka am ajuns sa fim vii pana in ziua de azi.Sfatul meu este sa credem in continuare in dumnezeu si sa incercam sa fim mai buni unii cu ceilalti deoarece ura asta dintere oamenii contribuie si ea la sf lumii

  25. lelyutza says:

    nu stiu ce sa cred despre asa ceva dar nu avem ce sa facem si daca este adevarat … poate ca asa ne-a fost scris sa nu avem timp de trait… poate ca am numai 11 ani dar cred ca am invatat destul de multe despre viata si despre fapul ca trebuie sa te bucuri de ea din plin mai ales cand realizez ca nu mai ai poate de trait dacat 2 ani si nu te-ai bucurat inca de misterele vietii .In timp ce scriu acest comentariu vizionez pentru prima oara filmul cu apocalipsa am ramas socata u mai stiu ce sa mai zic nu mai am cuvinte gandindu-ma ca acasta ar putea fii si finalul vietii mele si al persoanelor dragi si apropiate .In acest moment incerc sa fiu optimista dar vazand aceste imagini cu cadiri important care se gasesc sub pamant sau imi cade o lacrima de tristete dar eu mereu trebuie sa fiu puternica si sa cred in visele si dorintele mele atata timp cata m prietenii familia si persoanele dreagi aleturi nu pot sa inceey din a spera ca totul av fii bine

  26. Theodor Mihai says:

    Păi, ce-aş putea spune despre ceea ce se speculează de către savanţi şi autorităţi în legătură cu acel cataclizm care se crede că ar veni în 2012? Poate fi un fals, adică o poveste măsluită de cineva pentru a câştig bani, sau ar putea fi adevărat, iar toţi vom muri. Sunt în acest moment pe canapea lângă Lelia(lelyutza)si privesc terifiat filmul 2012. Astept sa vad ceea ce se va mai intampla.

  27. alex says:

    michael esti … cum poti sa zici asa ceva de dumnezeu care nea dat viata la toti????
    se vede ca tu nu crezi in el si sun de acord cu veronica si ceilalti care cred in ei

  28. andrei says:

    michael tu ai mamaliga in loc de creier?cum poti spune asa ceva?

  29. laura says:

    Eu cred doar in Dumnezeu..in puterile lui…asta pt ca EXISTA,Am crezut,CRED si VOI CREDE intotdeauna,eu am avut mari probleme de sanatate si asta din cauza unor oameni care fac rau si in loc sa aibe frica de Dumnezeu fac rau…si numai biserica,Dumnezeu si Maica Domnului m-a intarit si m-a ajutat..intr-adevar nimeni nu va stii cand se va sfarsi lumea..pana atunci toti care cred vor sta cu frica in loc sa se roage pt tara noasta,pt iertarea pacatelor si pentru sanatate…sa fim mai buni si credinciosi si sa ne rugam si pt dusmani,pt toata lumea…Haide-ti sa-L lasam pe Dumnezeu sa hotarasca ce va face cu noi pana atunci sa fim mai buni!

  30. sabrina says:

    Oameni buni,voi credeti k dak imi spune mie nostradamus despre sfarsit,cred?e un profet iar mayasii la fel,profeti mincinosi care seduce lumea la rau.ei nu-l cunosc pe TATAL CERESC,atotputernicul,care a creat viata si pamantul.nu va fie frica copii si oameni cu credinta pt toate acestea pe care le vedeti sunt minciuni,k sa faca un film pt bani si carti tot pt bani,aia care scriu despre sfarsit ne iau banii,iar noi care suntem naivi sau din curiozitate cumparam.D-zeu exista,dak voi credeti in EL atunci de ce credeti pe profetii mincinosi care nu au puterile LUI,si nici macar ceea ce stie numai EL,NIMENI ALTUL.

  31. sabrina says:

    michael,tu in primul rand nici macar nu gandesti de ce vb,ti-ai pus vreodata intrebarea:oare cine ne-a creat si ne-a dat viata?cine m-a ajutat knd aveam cea mai mare nevoie de ajutor?NU E NEVOIE SA MERGI LA BISERICA,este de ajuns sa-L ai pe D-ZEU in inima ta,si oriunde ai merge EL e cu u,knd vei vb cu EL si ii vei spune ce ai pe suflet,ai sa vezi k rugaciunea spusa de u este ascultata si se va intampla treptat nu imediat,sa nu incurcam lucrurile.e valabil pt toti.

  32. sabrina says:

    oamenii care nu cred in D-ZEU sunt atei cu totii stim,ei au trecut prin viata lor f greu,fara ajutorul nimanui asta cred ei,au facut diferenta dintre ce spune biblia si ce spune stiinta,ei cred k tot ce apartine de stiinta sunt oameni destepti iar biblia o considera falsa pt k nu L-au vazut pe D-zeu in viata lor,si de aceea nu cred in EL,si se numesc atei.IL JIGNESC FARA DREPT FARA SA STIE CINE E CU ADEVARAT.in viata lor nu L-au chemat pe D-ZEU in inima lor,pt k nu stiu daca exista si cauta adevarul.nu stiu dak cineva dintre voi ati vazut vreo minune de la D-zeu,insa eu da.nu sunt un om cu biserica,fiindca nu mai vreau sa ma prefac,am pupat icoanele care sunt chipuri cioplite,si nu EL.de atunci IL am numai in inima mea.vreti sa va povestesc ce mi s-a intamplat?

  33. karlla says:

    salutare tuturor….am si eu o intrebare pt michael…..daca Dumnezeu nu exista asa cum spui tu , mai existai in momentul asta pe Pamant ?? oare cine a creat Pamantul ?? cine a creat Omul ?? asa din senin au aparut toate ?? pacat michael…Dumnezeu sa`ti ierte cuvintele…

  34. dragos says:

    fratilor nu trebuie acum sal injuram pe maichael sau sa ne dorim sa moare asta nui credinta eu cred ca doar dumnezeu va stii cand lumea va diparea maichael a crzut cea a crezut la timpul ala da toti facem pacatele noastre lumea va continua sa traiasca pana ce hoataraste dumnezeu sa dispara si nu credeti ce vedeti la tv cu filme care arata cum se sfarseste lumea ca numai cineva poate sti cand lumea va dispare si acel cineva nuiom ci este spirit si am vazut in zilele de pasti niste filme u moarte lui iisus hristos ei au vazut niste planse cu moarte lui si au facut un film plin de trucaje doar din niste planse sa faca intreg filmul cu trucaje lau facut si vam spus sa nu credeti ce vedeti in unele filme ca nus adevarate ci dumnezeu nar vrea sa distruga lumea pe toti fii lui de asta el nu va distruge pamantul

  35. florex says:

    in fiecare zi stiinta Il descopera pe Dumnezeu.
    Stiti din ce este alcatuit un organism viu?
    Din atomi.
    Stiti ce contine un atom?
    Ernest Rutherford a executat un experiment, care i-a dezvlauit interiorul unui atom. Oamenii de stiinta au fost socati cand au descoperit ca atomul este aproape in totalitate spatiu gol. Atunci s-a pus intrebarea: Cum e posibil ca acest atom gol sa alcatuiasca lumea solida care ne inconjoara ?
    Deci 99,99999999% este gol.
    Ii mai trebuie cuiva dovezi ale existentei divine?

  36. adi says:

    Numai Dumnezeu stie cand va fi sfarsitul lumii orikum nu o sa murim asa usor Dumnezeu o sa ne pedepseasca prin chinuri poate o sa ramanem fara apa fara mnacare dar asa usor nu o sa murim pt ca suntem mult prea pacatosii la un moment dat Dumnezeu nu o sa mai suporte atat ura si dusmanie intre oamenii .Amin!!!

  37. bughi says:

    Referitor la Michael.Ruptule nu ma impresionezi,pe multe trackere romanesti de torrentzi,forumuri gasesti tampiti ca Michael care nu cred si arunca cu noroi se dau mari “atei”,dar ei nici macar nu stiu ce inseamna cuvantul ala.Stiu si eu cativa atei si tineri si batrani,dar frate lor pur si simplu nu le pasa nu aduc injurii la adresa Lui ca pi**ti ca tine isi vad de treaba lor.Copii facuti in ciorap fara educatie.Daca nu crezi problema ta,dar nu aduce injurii la adresa Lui ca si alti dobitoci in diferite locuri,sau ca nu exista.Ai tu dovezi?Nu,atunci taci in p**a mea de rupt si vedeti de mess si winamp ca atata sti ai vazut si tu 2-3 documentare si te dai mare.Nu pot sa zic ca-s vreun sfant toti facem pacate,tampenii,ne distram asta e.De cand ma stiu in fiecare zi, seara ma rog cateva minute si da cred in El si niciodata nu am sa ma indoiesc de El. Dar cand vad cum lasa commenturi rupti de astia ca Michael la adresa Lui turbez v-as bate pana a-ti spune tatal rebuturilor.Referitor la sfarsitul lumii in 2012,ce pot sa zic,traim si vedem ce o sa fie pana atunci.Distractie la maxim,traiti din plin ca si pana acum :D Craciun/An Nou fericit la toti!

  38. enhanced says:

    Din punctul meu de vedere,ne.am creat printr.un fenomen…nu dumnezeu a suflat asupra noastra si am prins viata…totul va fi demonstrat stiintific,mai devreme sau mai tarziu!Nu adresez vorbe vulgare sau rele asupra lui Dumnezeu,dar pur si simplu nu cred…imi place mai mult sa ma gandesc ca intr.un loc anume,care a existat dintodeauna (adica universul)…pe o bucatica de pamant cu anumite caracteristici…multe vietati au prins viata si s.au abituat la acest mediu,printre care si noi…NOI care suntem dotati de o minte mult mai superioara!Din punctul meu de vedere sfarsitul nu va veni,suntem destinati sa traim aici pe veci…daca.ar fi sa murim,am muri doar din vina noastra,pe timp ce trece stiinta avanseaza,la fel si bombele chimice si cele nucleare.Doar 5 bombe chimice evoluate ar putea sterge fata pamantului!Asa ca sa nu ne gandim ca pamantul ne va distruge,ci noi o sa.l distrugem.Discursul cu Dumnezeu nu ma fascineaza prea mult,totusi seara,uneori ma pierd printre cuvinte si imi zic rugaciunea.Cu toate ca daca i-as cere ceva nu as primi decat cu ajutorul altor fiinte,dar totusi ma rog!Insa stiu ca totul depinde de mine…
    Nu stiu unde se va ajunge,dar imi pare bine ca traiesc…si nu am de gand sa incetez sa exist!

  39. Diana says:

    Sa nu credeti ce se psune aici.Mama mea mi-a spus ca atunci cand era ea la scoala se spunea ca sfarsitul lumii v-a veni in 2000. si nu a venit nici un sfarsit.Nimeni nu poate sa prezica viitorul. Dumnezeu a creea oameni ca sa poata ingriji acest pamant, ci nu sa se gandeasca la distrugerea lui.

  40. marius says:

    ba baieti puneti mina pe lopeti ca e nasol e de rau tare cu2012.incalzireaglobala ne v a termina incet incet

  41. D.K-Drift KinG says:

    …pfoai…mai 2012 si maya..da erau ff avansati in astrologie..am vazut zilele astea un documentar si .. cei de la N.A.S.A au zis ca astrologii si geologi din ziua de azi nu au spus ca se va mai intampla nimic..potolitiva… poate intra un copil si se va speria..si se va duce la maicasa si ii va spune si asa veti lua amenda pt niste date eronate…mai si cand e sa murim muri..veronica are dreptate mai bine ne rugam la D-zeu si sa incercam sa fim mai buni…uni cu ceilalti de acord cu mine?

  42. D.K-Drift KinG says:

    marius …incalzirea globala si restu ..da cine naiba..doamne iarta sunt de vina….e de vina D-zeu ca El Ne-a oferit lucrul cel mai de pret…viata si noi nu am fost in stare sa avem grija de ea…ia zi tu…dai un add mic la iker_casillas202 si mai vb daca te intereseaza tema asta :)

  43. radu adrian says:

    tinere michele cred ca tu esti devolul in picoare ce tu pe ai avut sa vb as de urat de dumz esti prea obrasnic te-a da el dumz o palma si i-ti vei aduce aminte de cea ce ai vb tu de dansu esti un copil obosit de viata si nu sti ce sa mai vb si tu mai dute pe la biserica
    si pote ese draci din tine parca sameni cu lusifer l sti pe toate nu esti prea destep tu dai pe afara deprostime nu mai molipsi si pe alti ai boala grea eu cred ca tu nici tatal nostru nul sti pa ai grija nu e frumos ce vb

  44. cristy says:

    ma oameni buni cel mai bine ar fi sa nu mai scrieti atatea prosti..uni dintre voi vorbesc parca cu frica de Dumnezeu..spuneti ca il iubiti ca este tatal nostru….asta stim si noi si cred ca cu toti credem in Dumnezeu….si eu sunt credincios poate chiar mai credincios ca voi toti!!!dar sunt credincios ptr ca asa am fost invatat de mic..nu ptr ca stiu sigur ca Dumnezeu exista…ca nu stiu..si imi place ca asa am fost invatat pentru ca simt ca El exista…si il iubesc..dar sa stiti un lucru de la mine nu doar atunci cand treceti pintro perioada grea sau aveti mari probleme de sanatate sau stiu si eu..etc..nu doar atunci sa va rugati ci intodeauna…in fiecare zi sa va aduceti aminte ca El exita!!!si asta cu sfarsitul lumii in 2012 sar putea sa fie adevarat…din cate stiu si din cate am auzit data aceasta este scrisa si in Biblie..asa ca nu ne ramane decat sa ne rugam sa ne fie iertate pacatele si sa fim mai buni!!

  45. sorin says:

    se ne ajute dumnezeu pe toti sa nu se intample ce sa prezis sa fim buni uni cu ceilalti si dumnezeu sa fie cu noi
    si sa ne rugam in 2012 ce nu neam rugat in toti ani

  46. Adelina says:

    Si mie imi este frica dar voi sincer acuma spuneti ca il iubiti pe Dumnezeu de cand ati auzit de cheastia asta cu 21 decembrie 2012 dar pana acuma ati injurat.Asa ca nu va mai faceti iluzi degeaba daca sfarsitul este in 2012 v-a fi si cu asta basta noi nu mai putem face nimic.Nici cei mai mari oameni de stiinta nu pot sa ne salveze, nici cei de la Nasa pentru ca pur si simplu asa este scris undeva in stele asa ca continuativa viata si nu va mai ganditi la asta ca o sa va faceti singuri rau .Uite eu nu am decat 13 ani si nu vreau DELOC sa se termine aici viata mea adica vreau sa spun ca vreau sa termin si eu un liceu o facultate si sa ajung ceva in viata, dar separe ca nu o sa reusesc:(.Ca sa aflam ce se va intampla pe data de 12 decembrie 2012 nu trebuie decat sa astepteptam.

  47. PTC14 says:

    ..Phuuuu….ce-i aici oameni “buni” un site de pocaiti ???? dumnezeu in sus si in jos…eu stiu un lucru ca daca ar exista o entitate asa mare zis Dumnezeu” nu ar trebui sa lase posibilitatea sa moara copii nevinovati care poate nici nu au apucat sa respire bine aerul (poluat de basinile voastre de bisericosi care va inghesuiti danduva coate si calcandu-va in picioare “aprapele” in biserica pt a lua farmituri de paine “anafura” si etc)si apoi sa credeti ca veti dreptul sa judecati pe cel ce poate are dreptul de a fi ATEU…si de a nu avea o aceeas parere cu a voasta.
    Orice s-ar intampla in 2012 sau cand o fi sa fie …ne meritam soarta pt indiferenta c-o avem fata de mediul inconjutaror si de faptul ca nedorim sa avem mereu ceva ce nu meritam cu orice scop.
    LASATI OAMENI SA-SI SPUNA PUNCTUL DE VEDERE SI NU MAI SARITI CU COMENTARIILE VOASTRE DE BISERICOSI.
    NU UITATI CA BISERICA V-A ASCUNS FAPTUL CA EXISTA FIINTE EXTRATERESTRE SI A NEGAT CU INVERSUNARE …
    voi lasa un linck…si apoi sa-mi spuneti ce mai comentati??
    http://www.ziare.com/actual/international/05-14-2008/vaticanul-admite-existenta-extraterestrilor-309408

  48. a stranger says:

    dupa presupunerea mea,pe data de 21 dec 2012 e posibila alinierea planetelor, ceea ce duce la sfarsitul “erei varsatorului” era noastra, pasind in cea de a 6 a.Orice planeta da 7 rase apoi moare,pamantul nostru a dat doar 5, mai raman 2.In natura exista 7 elemente.Prima Rasă a trăit pe Calota Polară a Nordului şi a cucerit FOCUL. A
    Doua Rasă, după multe lupte împotriva atmosferei furtunoase a celui
    de-al doilea continent Hiperborean, a reuşit să cucerească AERUL, şi
    s-a adaptat total la mediul înconjurător. A Treia Rasă a trăit în
    Lemuria, luptând împotriva mărilor furtunoase, agitate de
    neîncetatele maree. Această Rasă a cucerit APA. A Patra Rasă a trăit
    pe continentul Atlantidei în mijlocul unei atmosfere apoase. Oamenii
    respirau prin intermediul unor branhii, dar odată cu potopul s-a
    produs o transformare totală a fiziologiei umane şi omul şi-a
    dezvoltat plămânii şi s-a adaptat noii atmosfere. Atunci omul a
    perceput lumea fizică prin văz şi a cucerit elementul PÂMÂNT. Acum
    ne aflăm în timpul Rasei Ariene, care populează continentele lumii.
    Triumful Rasei Ariene n-a fost obţinut încă. Rasa Ariană va cuceri
    ETERUL. Cercetările atomice vor conduce omul la cucerirea Eterului.E cat se poate de posibil avand in vedere studiile in legatura cu modificarea ADN ului

  49. isabela says:

    Nimeni nu stie cand va fi sfarsitul lumii…numai Dumnezeu…El va decide soarta omeniri…pana atunci noi trebuie sa credem in el si sa avem credinta

  50. georgiana says:

    eu am fost crescuta “religios”…. in sensul ca bunicii s-au ocupat de mine, m-au dus la biserica…. deci am devenit credincioasa, cu frica de Dumnezeu. Cu timpul, crescand… acum am 28 de ani, am inceput sa imi pun intrebari si sa caut raspunsuri… daca inainte primeam religia de-a gata, cu timpul am avut nevoie de explicatii, de dovezi, de cercetare… am trecut prin multe in viata, am “cercetat”, am citit, m-am documentat… si dupa cum zicea un mare preot, am ajuns la concluzia ca Dumnezeu EXISTA !!! E ca si cum , atunci cand ai un accident, de ex. si te lovesti…te doare… dar…sa fim seriosi, crede cineva ca exista durere ????? da, toti…. pai cum…. sa-mi arate si mie cineva durerea….ca eu n-am vazut-o…. durerea nu se vede, ea se simte…si chiar daca nu e palpabila si vizibila, toti admitem ca durerea exista !!! asa si cu Dumnezeu . Asta e un simplu exemplu..dar sunt multe argumente solide ca exista Dumnezeu…. si daca exista Dumnezeu, atunci El e singurul care stie cand se va sfarsi lumea, pt ca el e cel ce a creat-o ! si… sa nu exageram cu biserica daca nu simtim asta…k degeaba mergem la biserica de boboteaza sa luam aghiazma, ca niste credinciosi, sau mergem la moastele sf. paraschiva…etc…si ne calcam in picioare, sau mergem doar pentru pomana, la sarmale….. fiecare sa simta si sa creada !!!! sa nu fim fartanici, mandri…. ” sa taci si sa faci ” …..

  51. Ciprian says:

    Fratilor nu trebuie sa ne lasam inselati de ce se vehiculeaza ca sfarsitul lumii ar venii in 2010…insusi Mantuitorul Iisus Hristos ne-a spus ca nimeni nu stie ceasul cand va venii din nou Fiul Omului ,trebuie sa fim cu nadejde in Dumnezeu si sa ne caim ptr pacatele noastre si sa il rugam pe Dumnezeu sa aiba mila de noi,nu sa ne lasam inselati de tot felul de prooroci mincinosi…

  52. Ciprian says:

    pardon****2012 am vrut sa scriu nu 2010….

  53. vali says:

    Michael tu esti dus?Cum sa nu existe Dumnezeu doar pt. ca nu il vedem asta inseamna ca nu exista? Daca nu ar exista nici omul nu ar mai fi.

  54. giani says:

    apocalipsa nu este decat o reclama facuta filmului 2012,de ce nu s-a vb de sfarsitul lumii in acum un an sau doi,atunci nu se stia de calendarul mayasilor?nu vi se pare ciudat ca aceste previziuni au aparut inaintea lansarii filmului?

  55. Sory says:

    Voi ati auzit de Dumnezeu? Daca nu…sa va spun eu…Dumnezeu este Creeatorul tutor lucrurilor si doar el stie cand va fi sfarsitul acestora. Cititi si voi Biblia si vedeti cum scrie acolo ca unul singur si acela e Dumnezeu care va stii cand va veni Apocalipsa…nici macar Fiul nu stie, ci doar Tatal. Sfarsitul va veni atunci cand ISUS va veni pe norii cerului in haine de Judecator, si nu in haine de Mantuitor ca acum 2000 de ani. Si daca va fi asa cum prezic cei de la NASA (ceea ce eu nu cred) Dumnezeu va avea mila de noi si nu se vor intampla atatea…Tot ce trebuie sa facem este un singur lucru: Sa cerem putere, credinta si intelepciune lui Dumnezeu ca sa putem sa trecem peste aceste lucrurile si sa ne rugam Lui ca sa ne crute. Sper ca am reusit sa ma intelegeti…Peace

  56. anutza says:

    eu nu cred asta dar …ma rog astept sa vad ce se intampla in 2012

  57. ion says:

    da multi prosti mai sunt pe aici ……….habar nu avem cei cu noi pe pamant si stim noi ce a fost sau ce va fi …….dar popi sigur sunt bulangi care cu ajutorul bisericii au manipulat prostimea de cand lumea ca sa o duca cativa bine

  58. ion says:

    iar prosti sa munceasca hai pa

  59. ciompli says:

    sunteti doi berbeci ingimfati michael & ion

  60. ion says:

    sa le sugi p*** stereo fraiere

  61. ion says:

    ca prost mai esti

  62. dora says:

    intradevar v-a fi o schimbare mare, dar nu sfarsitul lumii..parerea mea proprie si personala

  63. ionel says:

    Mai oameni buni!Nu mai crede-ti in toate prostiile imprastiate de necredinciosi.Cum sa fie sfarsitul in 2012 cand Iisus le-a raspuns apostolilor:”nu este dat voua sa stiti ziua si ceasul venirii fiului omului”

  64. Sergiu says:

    Sfarsitul individual poate avea loc in orice moment!Viata nu ne apartine…am primit-o si ar trebui sa ne bucuram de ea. teoria mea e urmatoarea – traiesc mult pe pamant cei care fac bine altora.
    Cat despre sfarsitul colectiv, asta nu o poate sti nimeni cu exactitate. Natura si ceea ce ofera ea sunt deasemeni daruri de care ar trebui sa ne bucuram. Actiunile noastre inconstiente asupra naturii se intorc cu siguranta impotriva noastra, dovada schimbarile si evenimentele nedorite care au loc in prezent.
    In alta ordine de idei…bogatia si puterea unora exista pe fondul exploatarii si saraciei altora.
    Subiectul 2012 consider ca are partea lui comerciala, posibil sa fie un instrument de manipulare in masa.

  65. Gelu says:

    “Ingrijitiva de ziua de azi si lasati-o pe cea de maine, pentru ca se ingrijeste singura”. Parca asa suna invataturile lui Iisus. Pana in 2012, mai sunt destule zile si in care multi dintre noi vor pleca. Dar in loc sa-si pregateasca plecarea si sa traiasca fiecare zi precum ar fi ultima, continua sa faca greseli. Ce ar fi daca am trai fiecare zi in armonie si iubire, ca si cum ar fi ultima noastra zi pe acest Pamant. Sa incercam sa ne mai oprim din a ne da cu presupusul intr-un domeniu pe care nu-l cunoastem si nici nu suntem avizati. Mai bine sa ne oprim si sa ne para rau inainte de a continua anumite lucruri si a spune anumite vorbe, decat sa ne para rau, dupa ce le-am facut. Vorba aceea; “Daca taceai , filozof te numeai”. Pentru toti cei care se cred cu adevarat credinciosi, cred ca ar fi mai constructiv si normal, sa-i privim cu compasiune pe cei rataciti si care inca nu l-au descoperit pe Dumnezeu. Nu mai hraniti raul, facand la fel ca ei(injuraturi si ganduri negative), pentru ca nu veti fi mai presus decat cei rataciti. Emanati cat mai multe ganduri de iubire si de pace. “Focul nu se stinge turnand benzina pe el” , “Minusul se anihileaza cu plus”.
    Pace si Iubire.

  66. irina says:

    NU SUNT IN MASURA SA JUDEC PE NIMENI DAR DUMNEZEU ESTE ATOTPUTERNIC SI EL A FACUT CERUL SI PAMANTUL DE ACEIA TREBUE SA NE RUGAM LUI AT TIMP CAT MAI AVEM PANA LA SFARSITUL LUMII

  67. Diana says:

    Deci filmul asta e mai mult fictiune care sperie lumea la culme …eu am numai 12 ani si cred in Dumnezeu…oamnei buni aveti speranta si nu va faceti griji…mie Dumnezeu mi-a aratat ca exista de prea multe ori ca sa ma mai indoiesc de El…Nu ne va lasa, sunt sigura …sunt minciuni pentru audienta mai ales la posturile TV!!!

  68. ana maria says:

    sall tuturor mey

  69. Andreea says:

    Multora le convine sa spuna ca nu exista dumnezeu pt ca atunci pot fce ce vor dar dumnezeu nea lasat pe noi sa alegem sa facem voia lui aici pe pamant sau sa ne chinuim in iad ! noi prin Dumnezeu suntem liberi el ne ofera atatea ,ganditiva daca tu singur poti sa adaugi un cot in plus la viata ta… zice biblia ca nici un fir de par nu cade fara stire lui …am ajuns in anul 2010 oameni se bucura dar ganditiva ce am facut noi in acesti ani cu viata noastra?….unde vom merge noi?….in cer sau in iad…?

  70. Gelu says:

    Diana, Felicitari pentru credinta ta. Sa o ti tot asa si vei avea multe de castigat. Bravo!

  71. elena says:

    sfarsitul lumii 2012 film; ce se va intampla in anul 2012; filmul 2012 sfarsitul lumii; ezoterism 2012; sfarsitul lumii 2012; sfirsitul lumii … hai domne manipulare pentru fraieri si mistici

  72. Anonim says:

    Oameni buni voi nu stici ce va asteapta…O data si Odata tot va fi sfarsitu lumii.. daca nu in 2012 atunci in 2040…dar va fi si noi toti vom muri din cauza noastra pentru faptele noastre ce leam facut fara sa stim si chiar cu vointa…Nu credeti nimeni nu va obliga sa credeti si asa poate e mai bine sa nu credeti asta este si ideea sa nu crezi si faci fapte gresita pana in 2012!

  73. Fotescu Valentin says:

    Fie ca Dumnezeu sa ne pazeasca de ce se va intampla in 2012

  74. Fotescu Valentin says:

    Fie ca pe toti sa ne ierte Dumnezeu pt pacatele noastre si sa trecem cu bine peste acel an al apocalipsei

  75. Toma says:

    Salutare oameni buni …….. Am si eu de spus cateva cuvinte de 2012.. daca ar fi sfarsitu lumi ar fi un dezastru cel mai bine sa nu ne luam dupa filme si dupa ce spun alti cel mai bine sa ne rugam la dumnezeu chiar daca nu ne ducem la biserica nu esti obligat dar sa faci o cruce si sa zici tata notru nui asa de greu parerea mea ficare face ce vrea .

    • EMANOIL says:

      Ba este obligatie sa mergi la biserica in fiecare duminica si de sarbatorile mari pentru ca se desavarseste SFANTA LITURGHIE si la sfantul altar DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS se JERTFESTE pentru noi intru iertarea si ridicarea tuturor pacatelor comise de noi oamenii,deci sa nu-L lasam singur cand se jertfeste cum ziceEl cand era rastignit pe Sfanta Cruce,,NU MA LASATI SINGUR!”Toata lumea cu mic si mare merge pe jos la biserica si fiecare om are un inger pazitor care numara pasii in urma cand se duce fiecare la biserica pentru a fi rasplatiti in ZIUA JUDECATII DE APOI!

  76. vlad says:

    sa le fie frica pacatosilor de sfarsitul lumii,daca stiti ca nu ajungeti in iad daca muriti stati linistiti si vedeti-va de viata,toti tre sa murim odata,murim la fel,totul depinde de ce facem inainte de asta, daca va e chiar frica de moarte faceti in asa fel incat sa nu muriti cu vreun regret,sa nu credeti ca ati trait degeaba,dar sa nu mergeti la dumnezeu din frica,ci din credinta,ca pe majoritatea oamenilor nu credinta ii duce in biserica,ci teama de chinurile iadului,daca nu mergeti din credinta,mai bine nu mergeti,uneori cred ca gandul liber e un calau,un concurs sa vada cine va avea mai multi sustinatori,binele sau raul,raspunsul este al oricui…

  77. Katalyn says:

    Eu nu cred ca va fii sfarsitul lumii in 1012 poate ca in 2100 cred ca va fii sfarsitul lumii

  78. andrei says:

    prea v-a prostit biserica asta.parca ati fii babe dalea care din cinci in cinci cuvinte spun doamne ajuta si spun 10 rugaciuni apoi.in 2012 se va produce o aliniere in sistemul nostru solar si e probabil sa se petreaca unele lucruri.dar poate chiar noi vom produce apocalipsa 2012 din cauza incalzirii globale.asa ca bai no liferi-lor mai lasati dreacu biserica aia si mai ganditi un pic

  79. p0ntifex says:

    Dati-van mmm de ratatiii!!! nu e nimic in 2012 ratatilor sugeti pl cu credintza voastra …

  80. cristi says:

    Ma voi habar naveti pe ce lume sunteti si daca o fi sfarsitu lumi pacatosi care spun aceste lucruri de Dumnezeu mai dati pe la biserica si voi macar de paste ca poa va mai iarta pacatele.
    Asta e ce o fi o fi numa bunu Dumnezeu stie nu toti experti p**i .

  81. anuska says:

    michael,tu nu ai nici un simt omenesc…. nu vb asha ceva despre Dumnezeu… ca e mare pacat si ai sa plateshti pentru asta!

  82. gaby says:

    este o prostie “sfarsitul lumii” in 2012….cum puteti crede asemea prosti….numai Dumnezeu stie cand va fi sfarsitul lumii…..oamenii nu au de unde sa stie asta deorece nici macar fiul nu stie……este o prostie…nu o sa fie nimic special in 2012…

  83. dorinel says:

    omule care te intrebi de sfirsitul lumi ?eu sunt un om ca si tine pacatos si rau dar in mila lui dumnezeu sint iertat.impacate cu dumnezeu si el te pregateste pt o imparatie minunata acolo une lacrima tio sterge domnul ISUS. cu ideile astea sint dor ginduri dea omenilor unul singur le stie pe toate si acela e DUMNEZEU. INTRO ZI SI EU O SA MOR SI TU DAR INTREBAREA E UNDE MERGEM:PT CA VOM FI JUDECATI DUPA FAPTELE TRAITE PE PAMINT.BIBLIA TE INVATA CE SA FACI CITESTIO AMIN

  84. .. says:

    eu sper sa vine sf in 2012………SI IISUS SE SCRIE CU 2 DE i

  85. anonim says:

    :)) mda se pare ca va rugati dar ideea este ca nu ne gandim la EL decat atunci cand simtim ca suntem in pericol ….bravooooo pacatosilor se pare ca si atunci (Daca va fi ceva)tot pe interes o sa fiti numai ca atunci maza va fi mai mare VIATA in loc sa ziceti iarta-ma doamne ziceti ajuta-ma doamne si nu prea e bn

  86. ciutu maria says:

    bunul Dumnezeu sa ne ierte pe toti si sa ne ajute sa fim buni intotdeuna el este creatorul nostru si atotiitorul intregi lumi asta sa nu uite nimeni niciodata Dumnezeu sa fie cu noi toti sa ne rugam sa fim pregatiti pt venirea sa sigur va veni sigur va fi un sfirsit dar asta numai Dumnezeu stie cind Pacea Domnului sa fie cu noi toti AMiN

  87. deea says:

    nimeni nu poate sa spuna cand o sa murim asa ca ni mai credeti toate porcariile astea ok ?

  88. credincios says:

    Domnul sa ne ajute ca sa ne erte de toate greselile care am spus de el pana acum si tot ce am gresit noi fata de el.nimeni su stie cand se va sfarsi lumea si omenia doamne lasane in viata Doamne iartaneeeeeeeeeeeee!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  89. mama ce sa va intampla says:

    frate nimeni nu stie cand e asa ca lasati prostiile fac si eu ca si gaby lasa frate vom muri sau vom trai asta e ce sa faci astai soarta daca dumnezeu e asa sa ne omoare lasal sa faca ce vrea dar totusi eu am speranta mea in suflet cat de mica va fi ea eu o am si o pasterez acolo unde e ea in suflet

  90. cristi dacul says:

    daca sunteti credinciosi corecti si cinstiti nu aveti de ce va teme,ce spune Isus Hristos?la a doua venire pe pamint,adica judecata de apoi sau sfirsitul lumii asa cum il numesc unii,nu vor murii cu totii doar aceea care pt.greselile lor nu vor sa se caiasca aita timp cit sunt in viata.Cel ce traieste in armonie cu D-zeu nu se teme,doar acela care face nelegiuiri frica unui sfirsit il ingrozeste.

  91. tibi says:

    traiti va viata si lasati asta in seama altora

  92. mihaela says:

    doar Dumnezeu va sti cand va fi sf lumii..si doar el va alege ce-i mai bine sau mai rau pt noi .nu ne mai speriati cu atatea presupuneri ca va fi ..ca nu va fi..nimeni nu stie ce o sa fie niciodata.deci .fi-ti optimisti k avem de ce sa traim pe acest pamant.

  93. ionutt says:

    o gramada de idei si de opinii…. unele chiar fara sens. nu am stat sa le citesc pe toate dar un lucru e sigur: va e frica sa muriti, va este frica ca Dumnezeu o sa va paraseasca. am si eu cateva intrebari. de ce Dumnezeu dupa ce a creat lumea a disrus-o printr-un potop? de ce daca Dumnezeu iarta pe toata lumea ne spune sa nu ne temem decat de El? daca Dumnezeu a creat lumea nu putea sa creeze si universul si planetele care se vor alinia in 2012? va spun eu ca trebuie sa ne construim o arca. daca primul potop a fost cu apa acesta a inceput deja cu cateva cutremure foarte mari, si toate la intervale destul de scurte, inregistrtae cam in toata lumea. nu mai sau sa le enumar dar banuiesc ca aveti televizor acasa. deci in 2012 se va putea intampla ceva. ori sfarsitul lumii ori un nou inceut diferit de tot ce am intalnit pana acum sau poae doar un spectacol astronomic ce nu vom mai vedea niciodata. deci care credti ca Dumnezeu va ma poate ajuta incepei sa va rugati si sa fiti milostivi, cat despre mine o sa a puc sa imi fc un buncar si sa plantez niste opaci caci fapte bune tot am faut.

  94. c p says:

    dragilor sa nu va speriati [sau sa va fie frica despre apocalisma! nu se stie cand vor veni sfarsitu lumi numai dumnezeu stie ! eu zic sa avem credinta in dumnezeu ,sa ne facem ruguaciuni sa fim mai buni, si sa avem in credere in dumnezeu si sa nu asteptam sfarsitul lumi, sa muncim cu buna credinta pana cand vor veni veniria lui isus. sfarsitul lumi nu vor fi,dar vom disparea fiecare despre faptele lui,eu zic ca este cazul ,trebue sa se aintimple ceva,datorita oamenilor anbogatiti pe spatele saracilor, nimeni nu intra cu bogatia an pamant

  95. burbuleaga gheorghe says:

    Mai fratilor ce va apucat sa va certati pe ceva ce e greu da prevazut atuci cand va veni sfarsitul lumii toata lumea o sa vada cu ochii lor ceea ce nu au crezut pana atunci,sunteti de acord cu mine?

  96. anka says:

    ba tu maichel c de ce vrb asa ce rau tia facut tie dumnz dumnezeu sia dat viata pentru noi pacatosi si lau chinuit si atunci pe cruce el a nea iertat si tu de ce vrb asa ba cine te crezi tu sa vrb asa atunci bine face dumenzeu ca aduce cutremure si cine crezi ca face cutremure lasa sa vine o data sfirsitul lumi sa termina cu dracu si toti cei care nu cred in dumnezeu ca dumnezeu pazeste pe copii sai si ii pazeste si voi cu ala de jos sfirsiti amin amin

  97. teoria says:

    MY AM VAZUT DE 3 ORI FILMUL SI AM CAUTAT PE NET FOARTE MULTEE DESPRE “2012”!!!DAR NU STIIE INCA NIMENI DOAR DUMNEZEU CE SE VA INTAMPLA!?!?!?

  98. Leon says:

    :))) nu cred k va venii sfarsitul lumii in 2012:D

  99. mihaela.... says:

    buh oameni buni de ce va e frica de aia nu veti scapa..asa ca…terminati odata cu sf lumii in 2012…

  100. anonim says:

    mai oameni buni…termintazi odath q injuraturile sh q blestemele…. adyk kum sa nu exista Dumnezeu?Pai dak n-ar fi fost-ceea ce nu e adevarat- nu am fi nici noi nici Pamantul….Auzi la ei..unu afirma cellalt dezaproba… Va kredetzi shmekeri…dar unde a sa ajungetzi voi n-o seama!!!!!!!!!!!

  101. doina says:

    prostii mari nimeni nu stie ce o sa se intample numai dumnezeu!!! poate va fi azi sfarsitul lumii,maine cine stie asa ca incetati cu falsurile astea

  102. waller says:

    de ce va agitati! Moartea oricum va venii! Depinde ,din punct de vedere a constiintei, cat suntem de realisti ca sa putem privi adevarul in esenta. Trupul FIINDU-MI FINIT IAR CONSTTINTA INFINITA ,MOARTEA REPREZINTA O POARTA SPRE O ALTA DIMENSIUNE INFINITA.

  103. jeff says:

    fratilor yo nush dak e adevarat yo astept si pe urma ma gandesc cum sa mor deci in concluzie nu prea mie teama

  104. BAD-BOY-SPARTA says:

    bah da ce tampenii cum dreq fu**mas in ele, sa crezi DUMNEZEU face ce vrea cu lumea omul o fost creat de EL omului o sai fie luata viata de la EL desi DUMNEZEU e prea bun pt asa ceva

  105. antiignorantu says:

    .. Incercati si va Purificati prin a va hrani cat mai natural , prin asigurarea linistii in zona fata de vecini – nu dati muzica tare – prin plimbari PRUDENTE in zone LINISTITE dar nu cu masina prea DES – si nu va lasati influentati de oamenii INDRACITI si RAI care produc POLUARE Fonica Psihica Verbala – vorbe urate – ETC. Incearca sa intelegi ca multi nu stiu sa DEVINA FERICITI nici macar ptr. o ora – aceea trebuiesc EDUCATI prin DISCIPLINA CONSTIENTA si Automotivanta !

  106. Dorin says:

    io nu inteleg ………..oamenii nustiu inca cum sa format lumea dar ei stiu cind va fi sfirsitul lumii!!!!!!!!!cum poate fi asa ceva????????

  107. cosmin says:

    DUMNEZEU v-a avea grija de noi.

  108. eve says:

    dc nu s`a postat mesajul ala???nah in fine…Deci io nu cred bazaconiile alea:))Nici Iisus nu stie su stiu ei:))Doamne Fereste:))cica in 2008 parca asa ceva..la ora 13 anuntau astea la tv ca se inghite Panmantuk intr`o gaura neagra:))Da am vazut intr`una albastra is acuma:)):)))ce naivii si unii:)):)))da ce naiba acuma o fost astea la Dumnezeu si l`au intrebat=)))?siis deacord cu Dprin:)):)))ei habar nu au ce`i cu ei si ei stiu de sfarsitul lumii dute de aicea..mai bine luati porcaria asta ca deja ma ddoare burta de ras:)):))nu mai pot:)):)))dar debea astept sa avd ce se intampla..sa vad cum le pica fata la astea cu sfarsitul lor cu tot:)):)))

  109. dedelutZZZa says:

    mah !!!!!!sunteti dusi rau!!!!!dc il criticati pa michael !?/poate are el motivele lui si nime nu cred ca i le poate schimba!eu cred in DUMNEZEU!sunt creincioasa acm hai sa fim ser. nime nui asa d credincios :sa mearga la biserica,sa tina INTOTDEAUNA post,sa nu aiba influiente negative sau sa injure !!!asta inseamna sa fii credincios dragii mei ca voi numa cateva reguli ati rewspectat!si sfarsitu lumii dal incolo ca si io am fo socata d asta d sti cv nui adv.acm astea o venit d la yoginii aia tigniti cu gregorian bivolaru…tampitu ala…poi astia o vb cu dumnezeu si leo spus ca va veni sfarsitu lumiii???!!NUUU!atunci ei d unde stiu !???vedeti astea dau cu parerea d pamant.!nuy credeti nik din astea ca numa dumnezeu stie tot ca dor nu dejaba i se spune ATOTSTIUTORUL.!!dal naibii d sfarsit ca poate in 2012 o fi sfarsitu porcariilor pe care leau inventat astia!!!!!

  110. mihai says:

    CUM PUTETI VB ASA MAI?sf lumi va fi…dar nu stie nimeni decat Dumnezeu Tatal,nici Isus nu stie .mai cititi in biblie si o sa aflatzi. pana atunci pocaitziva si sfintiti-va

  111. toader florin says:

    Referitor la Michael.Ruptule nu ma impresionezi,pe multe trackere romanesti de torrentzi,forumuri gasesti tampiti ca Michael care nu cred si arunca cu noroi se dau mari “atei”,dar ei nici macar nu stiu ce inseamna cuvantul ala.Stiu si eu cativa atei si tineri si batrani,dar frate lor pur si simplu nu le pasa nu aduc injurii la adresa Lui ca pi**ti ca tine isi vad de treaba lor.Copii facuti in ciorap fara educatie.Daca nu crezi problema ta,dar nu aduce injurii la adresa Lui ca si alti dobitoci in diferite locuri,sau ca nu exista.Ai tu dovezi?Nu,atunci taci in p**a mea de rupt si vedeti de mess si winamp ca atata sti ai vazut si tu 2-3 documentare si te dai mare.Nu pot sa zic ca-s vreun sfant toti facem pacate,tampenii,ne distram asta e.De cand ma stiu in fiecare zi, seara ma rog cateva minute si da cred in El si niciodata nu am sa ma indoiesc de El. Dar cand vad cum lasa commenturi rupti de astia ca Michael la adresa Lui turbez v-as bate pana a-ti spune tatal rebuturilor.Referitor la sfarsitul lumii in 2012,ce pot sa zic,traim si vedem ce o sa fie pana atunci.Distractie la maxim,traiti din plin ca si pana acum Craciun/An Nou fericit

  112. Flavius Miczik says:

    Incepand de azi dumnezeu cand vrea sa-si faca voi nu-i sta nimenea in cale,si cand dumnezeu vrea sa prabuseasca lumea suntem toti morti….
    Asa ca pocaitiva ca venirea e aproape
    intoarcetiva la dumnezeu ,care a facut pamantu,maria,uscat tot ce e pe ea.

  113. yza says:

    nu stiu cine are dreptate aici!………..da parerea mea e ca nu va veni sfarsitu lumi in 2012 …. nimeni nu poate sti cand va veni sau ce se va intampla. asa ca traitiva viata cat mai bine.

  114. Ionutz says:

    Cel mai prost film facut vreodata!!!!!!!!!:))

  115. codrut says:

    SUNT DE PARERE CA SCHIMBAREA SUNTEM NOI DACA AM FI MAI BUNI SI MAI IERTATORI SI AM AVEA INCREDERE IN DUMNEZEU NU AM FI ASA DE PANICATI DE SFARSITUL LUMII CI MAI DE GRABA DE UITAREA NOASTRA DE DUMNEZEU NOI NE-AM INTORS FATA DE LA DUMNEZEU DAR SA STITI CA EL NU NEA UITAT. ASTA E PAREREA MEA…

  116. catalin says:

    ai sa va spun eu ceva…..intradevar numai dumnezeu stie cand va veni sfarsitul lumii dar sa o luam si pe partea cealalta ca dumnezeu a mai zis ca cand va fii sfarsitu lumii odata si odata se va intampla dar prima data dumnezeu iti va arata prin semne adika cutremure inundatii foamete etc…..deci in ziua de azii cam se intampla lucrurile astea si se apropie sfarsitul pt ca te poti lua si dupa clima pt ca poate uni nu au observat ca a devenit mai cald atmosfera s-a schimbat de 2-3 ani incoace deci parerea mea ca tot va fii ceva…..

  117. oxxy36 says:

    Daca vom aveam incredere in Dumnezeu..totul va fi bine..dar dak frica va ocupa mai mult loc decat credinta e grav

  118. octavian says:

    nu cred in chestia asta, dar daca este adevarat?
    sa-L rugam pe DUMNEZEU sa ne scapa de orice napasat, pesntru ca daca avem vointa impreuna putem scapa de orice va veni!!!!

  119. cristi says:

    Dumnezeu exista in lume sunt multe forme de religie daca respectam cele 10 porunci atunci am avea si noi un gram de credinta…insa este cu neputinta sa nu gresim cat despre 2012 Dumnezeu shtie. EL a creat universu shi pamantu se spune ca doar planeta pamant va avea de suferit daca e asha inseamna ca suntem cei mai pacatosi din univers vai de rasa umana…am ajuns nedemni de viata dintr-un intreg univers!

  120. filaret says:

    fratilor,am sa va aduc o veste buna!,: Vine Domnul Isus sa ne i-a la cer!!!! ce bucurie!!,dar privind la 2012 si ceea ce spun,sunt sigur ca intru-n punct de vedere au dreptate,referitor la clima, dezastre si foamete,si inca le vedem si acuma,asa ca mi-ar place mult ca lumea sa se sfarseasca cat mai repede,dar eu vreau dumneavoastra si eu sa fim pregatiti sa-L intampinam pe Domnul nostru mantuitor Isus,de aceea nu va speriati,pocaiti-va si dati slava Lui Dumnezeu,El e unicul care ne salveaza!!! Amin!!

  121. daniel says:

    pentru michael…daca sotia ta ar fi fost doar un manechin nu cred ca te-ai fi bucurat de dragostea ei, pentru ca manechinul nu ar fi avut de ales ..
    ca sa poti vedea trebuie sa vrei in primul rand..dar tu nu vrei asta..esti foarte multumit acum..
    si ghici cine este cel care nu te lasa sa vezi? Problema ar fi ca tu poti alege,omule d-aia Dumnezeu te-a facut liber…sa alegi intre bine si rau…tu ai ales raul..multi au ales raul..si nu pot sa imi explic de ce

  122. Andreea says:

    Scuze dar eu nu cred in asa ceva.Eu cred ca Dumnezeu nu ne lase asa sa murim. Am vazut filmul ,,2012” si mi-a placut dar am si plans!! Speram sa nu fie adevarat.

  123. Florin says:

    bai michael ce esti ma asa de retardat cum poti afirma asa ceva??????Si pentru toti decat DUMNEZEU stie nimeni alt cineva cine o fi bagat frika in lume?nu spun asta dar si mie imi este frika dar eu nu cred in toti si in tot ce spun ei !!!!si sa sti michael ca DUMNEZEU exista dak nu era el tu nu mai erai acum sa sti;)

  124. alex666 says:

    michel are dreptate !!!!!
    ce plm cu dzeu vostru ma pis pe el arunc benzina si ii dau foc !!!!!!!
    Acum vorbiti de el si il slaviti da peste 2 minute :fmm :D
    pai da cei asta ,credincioshii lu tata ?
    pls ganditiva cand scrieti ceva
    Shi florine :sms ,fmm ,mms ,etc :))

  125. alex666 says:

    io nu cred in dzeu vostru
    nu mia adun nmic in viata si deaia zic astea dak mia aparut commentu’

  126. ADRIAN BOSANCU says:

    fratilo sfirsitul va veni dar numai Dumnezeu stie cind,stati linga dumnezeu si nu va ingrijorati de ziua de miine ca el ne poarta de gria,ady bosancu
    portugalia

  127. Alex says:

    cred ca astea fac fileme astea sau postarile pentru bani…Asa ceva nu exista, ce scrie aici ca murim in 2012 e Fals deci nu va speriati, avem si noi un dumnezeu de ce nea mai dat viata daca vrea sa ne ia :|..Deci e minciuna asta.

  128. alexutza says:

    michael e prost sau ce naiba ai iti dai seama ce ai sp ma rog pt tn nu e important pt k nu crezi in dumnezeu dar iti iti sp cv dumnezeu exista ji va exista intotdeauna deki mai bn ai crede in el caci dak dumnezeu nu exista si tu crezi in el nu pierzi nimik dar dak exista ji u nu crezi pierzi totul poate nu akum dar mai tarziu o sa vezi

  129. Gabi says:

    eu cred can 4006 va fi sfarsitul lumii

  130. lstefy79 says:

    eu cred ca e o minciuna.e k si in anul 2000

  131. daniel says:

    mai oameni bunii…cine a mai inventat si asta???
    (2012 SFARSITUL LUMII)e o prostie.Dumnezeu nu i-a lasat nici pe ingeri sa stie cand va fi si ne lasa pe noi?:)) Doar atat stiu ca va veni cu foc.Dar data doar Dumnezeu o stie mai fratilor.Sper ca v-am fost de folos:).

  132. frecken says:

    hei it my frecken fuck you tu tahepreziceres end mi not 2012 is the 2050 ok fuck you

  133. Edi says:

    frate..cum ne-au mintit cu gaura neagra…asa ne mint si cu asta…e o prostie:)

  134. mary says:

    eu nu cred snt ortodoxa shi am incredere in dumnezeu veronica are dreptate uni se nasc alti moare asa a lasat dumnezeu amin

  135. oleg says:

    asa fie can fi lmul terminator ziua judecați sin biblie cînd morți în vie și viii și morții sunt chemați la judecata de apoi

  136. onimusha says:

    In anul 2012 ma voi caca pe calendarul mayas. :))))))))).Cine a facut acel calendar e prost dea binelea.Sau poate ca il scria pe veceu,nu mai avea hartie asa ca a trebuit sa mearga sa isi caute alta si a uitat sa continue calendarul.Mayasul nu a mai gasit hartie ,s-a incuiat la cur si a murit.Asa calendarul nu a mai fost continuat….Si am incalecat pe o sa si v-am spus povestea asa. :))

  137. pacatosul says:

    auzi mah michael asta ti se trage de la cine tea crescut ca nu teau invatat de bn .tu nu sti ce scotii din gura aia.. macar nu mai caomenta mah pe situri. ca nu esti sing derbedeu care se joaka cu dumnezeu sunt multiii..!!! da lasa ca o sa vezi tu in iad acolo o sa tipi !!! da degeaba :)) asa ca bagati mintile in cap si vezi ce faci ca poate te pedepseste d-nezeu si o sa stai noptii sa te rogii si sa te ierte bft ;)

  138. bogdan r says:

    va fii bine de cei ce sunt bogati iar lumea de rand se va chinui enorm.sufletul omului traieste experinte pe noi.pe suflet nu il doare daca noi suferim de vreo boala sau o sa murim.asa ca orice se va ntamla iubiti l pe Dumnezeu ca veti avea viata vesnica.iar cei ce iau in ras numele Domnului vor avea si ei viata vesnica dar in iad.asa ca nu va speriati trebuie sa fim prgatiti pt orice.stiti care este cel mai sigur lucru in viata??????????????????????????????????????????????????MOARTEA… restul depine de voi….

  139. vLaDuTZZZZ says:

    Mai nu va mai agitati nu va veni sfarsitul lumii ala e un idiot de a scris asta dumnezeu ne va ferii.Eu sincer sa fiu nu kred…e o tampenie ca aia…in 2000 apocalipsa :))
    ce apocalipsa oameni sau ingrijorat degeaba.
    Va prezik yo n-o sa vina nici o apocalipsa…si apropa mihael ala e un mare idiot cica sa razi de dumnezeu ce copil copac,deci linistitiva.
    NU VA VENII NICI O APOCALIPSA E CA IN ANUL 2000.bye bye

  140. ANDREI98 says:

    bahhh!in 2012,nu va fi sfasitul lumii!numai dumnezeu stie cand va fi sfarsitul.Dar eu,totusi cred ca sfarsitul se apropie.voi nu vedeti cate scandaluri sau facut in biserica din italia cu papa unde si-a bagat dreaq coada,cate inundatii in romania si in celalalte tari,canicula mai ales in rusia la sud unde trb sa fie frig au fost 41 de grade celsius si au luat foc paduri si au murit sute de oameni.yo va spun sa va caiti,caci sfarsitul e destul de aproape!

  141. diana says:

    mie chiar numi vine sa cred ce sunt tuate astea.eu chiar nu mai cred nici an dumnezeu nici an astia.CAND O FI SA MORI MORI DAR ADUTI AMINTE CA MORI DUAR ODATA.

  142. andreea says:

    nu este adevarat sa nu credeti ca vom muri in 2012 astia vor sa ne pacaleasca ca sunt niste prosti

  143. jackie says:

    nu cred ca in 2012 va fi sf lumii…dar cva totusi vafi…cutremur sau nush…..sar oricum..traim vremurile de pe urma

  144. Oana says:

    Bai alx 666 si cu michael! voi aveti habar ce spuneti ma mortilor? Dumnezeu te omoara si daca clipeste o data, ba tampitule daca mai zici asta esi un handicapat, ba fraiere cand moare cineva din familie iti apre in vis si insmn ca inca traieste dar nu pe lumea asta si pe cea de dincolo, citeste si tu carte in care zice ca un om din vremea noastra a vazut raiu si iadu, si o sa vezi ca atunci ca o sa mori o sa vr a l implori pe dzzeu sa te ierte pt ce ai facut tu minte de gana ca o sa te dcui in iad cu toti diavoli, si nu o sa mai vezi lumina in viata ta daca contiunui sa faci dastea si sa nu crezi in d.zeu, cum crezi ca ma ar exista mintea umana prostule? dumnezeu ia ajutat sa creeze atatea si atatea, si cine a creat oare pamantu, apele, si tot ce e paradis ma taranule, tu le ai creat? tu esti zeu sa faci asta? si sincer nici eu nu cred in ce zic astia. adica daca e fie ce o fi dumnezeu e cu noi si ne juta sa trecem peste toate si fara el noi nu am puteai exisra, el mereu e cu noi si nu o sa ne paraseasca, si scrie in bublie ca se va intoarce sa judece si atunci va fi sfarisul lumii si asta poate fi si peste 5 minute peste sapt zile ani si ce mai e, decat dmul stie cand o sa se duca de tot viata omeneasca, si eu oameni buni va zic sa numai ziceti ca nu exista Dumnezeu. si alex ala 666 crezi in diavol nu? ca ai 666 se vede asta:) ai fost macar la crtea de arges sa o vezi pe sfanta mucenita filofteia? cum se explica ca e o sfanta si e la noi si ca miroase aata de bine si nu ca un om normal mort ba! si cum se explica ca sfanta icoana a maicii domului care a aratato la tv ia iesit o lacrima ba tarane si mii de oameni s au aplecat in ata ei si cum se mai explica ca sf icoana a maicii domului a ajutat o familie care nu putea sa faca copii? bai dute ba la pshihiatrie ca nu stii pe ce lume traiesti, si eu zic sa ti dai in cap sa ti revi ca nu esti normal la cap. o sa vezi tu si o sa ajungi la vb noastre o sa l implori pe d zeu sa te ia din iad si o sa fie pr tarziu dar eu cred ca tu acolo si cu micheal vreti sa va duceti, mai ales tu alex ala ca ai 666 vr sa fii in iad garantat . si retardatu de michael daca ai citit si tu biblia vreodata ai vedea ca d zeu s a aratat credinciosilor si prostule cum vrei sa ne ajute dumnezeu ? cum vrei tu sa ajute oameni ca tine? handicapatule tu nu te ai rastignit pt oameni si sa suferi biciurile cum a suferit saracu d zeu pt noi si noi ca rasplata ii aratam numai ura si nesimtire normal ca nu ne ajuta dumnezeu prostule, si normal ca dumnezeu ii ajuta pe cei care se roaga tin post nu vb prostii si sunt oameni buni si seriosi nu ca un tampit ca tine ca a ma faci sa si injur, tu sa te trezesti la realitate omule ca esti la fel ca toti prostii de pe pamant care l au neglijat pe dumnezeu, mai ai si pretentii sa te ajute cand u nici nu crezi in el:| eu cand eram mica pe la 3 ani ma rugam mereu si spuneam crezu si tineam post d epaste si craciun si ma duceam la biserica pt ca bunica mea ma indruma sa cred in el si imi povestea tot felul de povesti, si dumnezeu ma ajuta mereu sa trec peste ce era greu, si dumnezeu daca vr sa stii nu s arata, pt ca el e deja langa noi, e ceva prea maret sa ni se arate noua, de aia nu ti se arata si se va arata deca la udecata atunci il vom vedea si o sa iiti para rau ce ai zis tarne sa fi atent ce am zis eu ca o sa tipara rau pana in adancu sufletului catolic ce esti nici nu cred ca ai spus vreodata tatal nostru sau sa fi citit si tu biblia au o carte de religie, cred ca numai la filme pr0n si dastea care zic prostii de sfantu d zeu te uiti tu. mai corecteaza i si tu viata ca parca esti un betivan si un nemernic boule .

  145. 1ubita says:

    CEO FI O FI ASTA E;)

  146. Nicolae says:

    Eu nu cred ca in 2012 va fi sfarsitu lumi numai Dumnezeu sti cand va fi mi mila de michael si de toti cei care vb ca el pt ca nu stiu ce fac sper ca bunul dumnezeu sai poata ierta pe fiecare pt pacatele lui eu nu doresc la nm raul eu vas da un sfat incercati sa fiti cat mai buni si incercati sa nu faceti pacate sa faceti cat mai multe lucruri bune si sa aveti incredere in dumnezeu pt ca el e tatal nostru el nea dat viata lui ai suntem dator dumnezeu fie cu noi

  147. mihai says:

    pentru michael:sugi p*** de satanisn care stai pe google da dumnezeu sa mori u primul in 2012

  148. mihaela says:

    de ce il criticati atat pe michael?fiecare are dreptul la o opinie,si eu cred in Dumnezeu si ma rog sa nu vina sfarsitul lumii.dar totusi ce va fi in 2012?va fi sfarsitul lumii?va fi sfarsitul timpului?vafi o alrta lume?sau este doar o minciuna gogonata ca si in 2010?aceasta este tema de dezbatut nu michael.Dumnezeu sa ne ajute.

  149. gaby says:

    bai michael bateti frate niste cuie in capul ala prost si am si eu o intrebare pentru tine ai facut si tu vreo mu** de stii ce se intimpla sub poala popii

  150. Cristi says:

    Intradevar , anul 2012 pare a fi cel mai asteptat an pentru multi dintre noi .Iar asta este un adevarat succes pentru serviciile de publicitate care au publicat o carte sau au creat un film despre acest an , si urmarile zilei de 21 decembrie.Din pacate cred in majoritatea lucrutilor spune pe forumuri si alte siteuri :| adica , asta e atractia principala , peste tot se vorbeste de 2012 , si au aparut atat de multe variante ale “ploi de cataclispe” incat nu sti pe care sa o mai crezi :| . ACUM 3 NOPTI , CAND STATEAM IN PAT ASTEPTAND SA ADORM , MA UITAM LA LUNA PRIN GEAMUL FERESTREI , nimic ciudat, UITANDU-MA ATENT LA EA ,FOARTE ATENT , MI-AM LASAT CONTROLATA PRIVIREA IN ADANCUL CERCULUI NOCTURN , CA SI CUM VROIA SA IMI ARATE CEVA . PRIVINDO INSISTENT OBSERV INCA DOUA REFLEXI ALE SALE DE MARIMI DIFERITE , CONFUZ, LE PRIVESC .
    INTRUNA VAD O MONEDA DE 50 DE BANI , O BANALA MONEDA , IAR IN CEA DE-A DOUA REFLEXIE VAD COPERTA UNEI CARTI CE AVEA ILUSTRATA IMAGINEA NATURI (era o apa, o padure si nu mai stiu ce :-??).IMPEDIAT MA DUS GANDUL LA UN SEMN , SAU UN INDICIU ,CUM CA ACEA MONEDA SI COPERTA AR INSEMNA CEVA .AM INCERCAT SA FAC O LEGATURA CU ELE CU CU LUNA , CU ELE SI CU DUMNEZEU , MA GANDEAM LA SFARSIT, CUM CA EL AR FI INFLUENTAT DE CELE DOUA REFLEXI ALE LUNI SI PAREA CA ARE SENS ,bani si indiferenta omului fata de natura .Asta am simtit,si nu cred ca am avut o revelatie , pentru ca nu sunt cea mai credinciasa persoana pe care o cunsoc . Oricum multi dintre noi meritam acest sfarsit , fiindca legatura noastra cu dumnezeu si cu persoanele din jurul nostru capata imbinari slabe. Ma uit la parinti mei , nici nu se mai roaga inainte de culcare si cateodata nici eu , stiu ca trebuie sa ma rog dar nu o fac :|, sau cand o fac ma gandesc cu totul la altceva , ca si cum e ca povara ce trebuie facuta. Ne rugam de frica si numai la nevoie, nu doar din simpla dorinta de a vorbi , iubi si multu-mi lui Dumnezeu.Sper sa ma trezesc .Sper sa ne trezim .As dori sa ma avem o sansa , sa ne mai ierte Dumnezeu inca o data , dar va trebui sa muncim din greu , sa formam o echipa, o echipa care nu doreste sfaritul , o echipa care ar punea incepe prin a se iubi mai mult, si prin a-i multumi lui Dumnezeu pentru tot

  151. Denyy says:

    mai am shi io sa va spun ceva..ii un fel de poveste desprece cred eu k se va intampla in 2012
    Indienii aveau un calendar al lor..dar calendarul lor era foarte diferit de cel al nostru…si se spune ca acest calendar al lor..sa oprit la 2012.Dupa 2012 nu mai ii nimic..in 2010 o sa intram in cea de a cincea lume..care este mult mai moderna sau mai bine zis mai dezvoltata decat a noastra..Atunci Dumnezeu va coborî pe Pamant,iar odata cu el noi ne vom ridica la cer…unde o lumina foarte puternica ne va duce in cea de`a cincea lume…dar vor fi oameni care vor ramane si pe pamant…si cu ei nu se va sti ce sa intamplat….nustiu daca ma credeti…dar fie care cu parerea lui..

  152. Ioana says:

    Buna! Eu nu cred in chestia aceasta ci in Dumnezeu. El are forta de a schimba orice. Eu mereu am crezut in el si credinta mea in el a fost una forte mare. Nu datorita chestiei cu ,,sfarsitul lumii” vorbesc despre El si cred in el.Multi incep sa faca asa dar sa stiti ca nu este bine. Dumnezeu stie ce face fiecare om. Daca nu credeti in el si daca incepeti acum pentru prostia asta cam devine un PACAT. Poate Dumnezeu a vrut asta pentru ca multi sunr buni si foarte multi rai. Haideti sa ne unim,sa crdem in el si sa ne rugam. Nu sa ascultam orice prostie de pe internet,televizor sau ziare! Toate cele bune si va rog ascultati-ma. NU MAI INJURATI SI SCOATETI DIN GURA VORBELE DIAVOLULUI

  153. alexya says:

    eu nu stiu ce sa mai cred dar am citit si eu biblia si scria ca semnele sf lumii vor fi atunci cand pasarile cu cioc v-or darama cele mai inalte cladiri din lume… clima se va schimba…vor fi multe boli…oamenii nu se vor mai intelege intre ei…dar cel mai important spunea ca nu Dumnezeu va sf lumea ci oamenii se vor distruge intre ei . si daca ma gandesc bine semnele se adeveresc deci ceva ceva tot se v-a intampla…

  154. Jimmy says:

    Daca cineva are cunostiintele necesare sa imi raspunda la intrebarea “Ce este dumnezeu?” inseamna ca are si raspunsul la “Prin ce se manifesta?”, daca cineva are capacitatea mintala sa inteleaga BINE lucrurile astea inseamna ca, crede in adevaratul dumnezeu. Toti cretini care incearca sal apere pe dumnezeu, nu sunt altceva decat nijte cretini. ADEVARATUL dumnezeu nu sta in biserici, in carti, in icoane, in popi, si nici in vorbele voastre goale. Daca vas intreba “Cati dintre cei care il apara pe dumnezeu au citit bilbia” toti vor zice “eu am citito” dar in realitate nici unul.Daca ati avea un pic de cultura generala ati vedea ca inchizitia si cruciadele au omorat milioane de oameni pt simplu fapt ca nu credeau in dumnezeul lor, sau pt ca erau bolnavi(in creierul mic care il aveau cricifistii ziceau ca il are pe satana in el).In biblie zice “dumnezeu iti da, dar nu iti baga in traista”, asa si cu articolul asta “dumnezeu iti da puterea si materialele necesare sa te aperi, dar nu iti construieste el adapostul pt ce va veni”.

  155. anna says:

    da ai dreptate jimmi,si mie mi se pare putin absurd sa mergi in biserica si sa saruti tate iconitele sau crucea ce o tine preotul in mana,dar totusi cred in Dumnezeu,si stiu ca in spatele lucrurilor bune se afla El.Lumnea il judeca pe michal ,dar cine suntem noi oamneii sa judecam?omul a spus pur si simplu ce gandeste,ce simte,iar noi in loc sa-l injuram am putea sa ne rugam ptr el sa vada altfel lucrurile,si sa revina pe drumul cel bun,Cat despre 2012 eu cred ca toata harababura asta e pusa la cale de americani,ca facand filme si publicand o groaza de carti ei fac bani si ia asa mai iasa si ei putin din criza,ca din cate stiu eu s-au scos o groaza de bani din materialele astea.Eu spun sa nu va pierdeti credinta in Dumnezeu,si traitiva viata ca si pana acuma.

  156. tudor says:

    nici macar nu stiu de ce citesc toate asea.eu cred in dumnezeu, asa k numi pasa knd va fi sf lumi vreu doar sa fac cat mai multe fapte bune

  157. andreea says:

    inseamna ca au ceva legamant cu Dumnezeu?ma nimeni in afar de El nu stie ce se va intampla pe acest pamant.deci poate si chiar maine sau peste …..nustiu cateva secole sa ne ducem in rai sau iad:P.nu credeti in prostii.

  158. Anna says:

    mai nuj ce sa zik…mie mi`e oarecum frik deoarece nu vreau sa mor akum am doar 14 ani!!pana mea mai ales k o sa-i pierd pe cei dragi prietenii mei etc:( si chiar nu vreau asta…eu askult rock si de astea multi zik k sunt satanista pt asta k askult rock si ma imbrak mai ciudat da nu e adv! cred in dumnezeu..-_-“!
    ma rog nu avem ce face dak dumnezeu asa vrea nu putem sa ne impotrivim o sinngura chestie mai putem sa facem akum sa ne rugam si sa speram k totu va fii bn!:(

  159. vortex says:

    Hai salut .. revenim , nu vi se pare lumea prea complexa pentru niste povesti cu Dumnezeu ? asa ceva nu exista , de cate ori va ajutat in probleme majore ? si daca s’a intamplat a fost o pura coincidenta , parerea mea , am refuzat sa cred in asa ceva , cred in ceva , intr’o forta , dar nu in Dumnezeu , sunt curios ce se va intampla in 2012 ! toate bune si fumoase !

  160. nely says:

    nene machel nu sti ce zici am ramas socata la ce ai zis.mai bine te rogi la DUMNEZEU sa TE IERTE

  161. Valentin says:

    auziti nu sparieti lumea pentru a cistiga bani Dumnezeu cum o sa vreaie asa si o sa se intimlpe si nu mai minciuniti lumea

  162. sabi says:

    eu am vazut azi documentarul cu mayasii…….ceea ce cred eu e ca nu o sa fie nici un sfarsit al lumii…..mayasii credeau atunci in zei si credeau in orce…deci nu putea fi adevarat cu sfarsitul lumii in 2012.dar este f adevarat cu cutremure……schimbari ale pamantului si a climei…la fel si oamenii…nimic altceva

  163. cosma says:

    :)) sunt numai prosti ascultatima sa nu credeti cand ne va veni sfarsitul nu va mai ztii nimeni si vom muri cand vrea Dumnezeu !!!Sa nu credeti fratilor sunt niste prosti inventate pentru audienta

  164. costi says:

    (fenomene da sunt pe pamant dar sfirsitul pamantului nu va veni nici odata.asa ca iubitiva mult.

  165. Nyku says:

    Imi pare rau k va spun dar prostii mai sunteti cu toti,am citit toate comentariile si m-au facut sa rad,cand vad ca toti va credeti buni,inteligenti etc.Oameni buni nu mai vb tot feluri de lucruri nu se stie niciodata cand se poate intampla

  166. Ioana says:

    Cum a zis cineva mare ,,Daca crezi in Dumnezeu si El nu exista nu ai pierdut nimic,daca nu crezi in Dumnezeu si El exista ai pierdut tot.Tot ce este e doar sa credeti si se va intampla,aveti credinta.Daca crezi,se intampla

  167. om bun says:

    pentru persoanele mai inteligente .. intrati pe you tube . . la marturiile uni francmason cu grad 33 si vizionati cu rabdare toate partiile. .asa o sa va faceti o idee despre ce va . fi pe acest pamant . ..

  168. denny says:

    ee o prostie,
    doar d-zeu stie ce va fi maine sau in 2012… un lucru e clar…. oamenii ar trebui sa fie ma credinciosi mai buni si mai omenesti… sfarsitul lumii poate fi maine sau niciodata (michael-esti un prost)

  169. vlady says:

    in primul rand e logic ca filmul e facut pe calculator si in al doilea rand dak suntem uniti cu totii si credem in Dumnezeu, Acesta ne va proteja
    poate ar fi mai bine dak incercam sa nu mai pacatuim(ma refer la cei cu crime si chestii dastea):D

  170. cretu says:

    in data de 21 dec o sa fac un chef cu toti prietenii si ce o sa fie o sa vedem apoi;)

  171. nemes marcela says:

    Trebuie sa ne preocupe mai mult starea noastra in care ne aflam ,daca ne-am impacat cu Dumnezeu asa sa asteptatm sfarsitul lumii,inca mai ai timp sa te impaci cu Dumnezeu ,pune-ti viata in randuiala ca sfarsitul tau poate fi maine.Poate nu ajungi 2012 sa-r putea sa pleci la noapte si atunci va fi sfarsitul tau.

    POCAIESTE-TE PANA NU-I PREA TARZIU!

  172. alyyyy says:

    bah sa ii fie rusine lu ila cum poate vb asa d D-ZEU dk vrea ne ia viata.atunci va fi sfaritu lumii cnd o sa muim ci nu in 2012…

  173. vaidean aniel says:

    nu credeti in minciuni

  174. denis says:

    o sa vina sfarsitul lumii pt ca dumnezeu face sfarsitul luii ce oamenii is rai, pt ca vin uragane si tot ce contine de fenomene ale naturi

  175. luciana says:

    nu trebuie sa judecam noi ce e bine si ce e rau…dor DUMNEZEU pote sti cand va fi sf. lumi ..nu e cand vrem noi si nici cand gandim noi ca va fi …DUMNEZEU ne_a facut si el ne va termina…sa saturat si el de atata rau care se face pe fata pamantului cat sa mai rabde si el …dor ceia ce facem noi numai rau care fura care omora care se inpusca care se violeza si multe altele ,,doar nu nea invatat DUMNEZEU sa facem asa ..el ne invata de bine dar noi oameni nu am fost costienti niciodata cand am facut rau asa ca …cum o vrea DUMNEZEU doar el poate sti daca o sa fie sf. lumi in 2012 sau nu …oricum mai avem de chinuit nu credeti voi ca el va termina omenirea asa mai este mult de chinuit …..

  176. Iris says:

    Nu ca voi sunteti batuti in cap rau de tot ! Voi chiar nu vedeti cate semne , cate cutremure , cate nenorociri in ultimii ani ? Pana acum nu au fost chiar asa de multe . S-au inregistrat numere record de cutremure si cataclisme . Asa ca mu….. :x cu dragoste !

  177. marius_ says:

    eu nu cred ca se va intampla nimic in 2012 nu va mai speristi atitea si dumnezeu exista eu merg des la minastirea radu voda unde se odihneste moastele sf nectarie nu pot proba cu dovada dar eu intr-o noapte am visat ca eram pe o plaje si pe plaja aea era bunici mei si multe neamuri de ale mele care au murit de mult nu pot sa spun ca la e rai dar am visat ceva care nu stiu daca le este dat la multi dat daru asta eu cred in dumnezeu nu cred in biserica si in popi stiu ca popi sunt 90% dintre ei nu mai dupa bani biserica din romania sa trasformat intro afacere intro fabrica de bani dar dumnezeu ai va pedepsi pe popi astia care nu viseaza decat bani ori cum religia ortodoxa din romania a ajuns o religie jalnica ptr ca daca nu ai da i la popa 5 lei ptrun acatist se uita urat la tine :) va dau un sfat nu mai dati bani la popiii ca popii sunt perversi nu credeti in popi credeti in dumnezeu

  178. George Alex says:

    Prima data …a fost in 1999 aceasta panica mondiala…apoi in anul 2000 si acum in 2012….sfarsitul lumii nu are sa stie decat El si nu noi oamenii,indiferent ca e geniu,savant,etc…

  179. Raluca says:

    Nu vasperiatSsi ! :x Nu v-a veni Sf.Lumii!! cnd vrea ei !:* cnd vrea D-zeu v-a venii io0 am vazut ca cika! akm in 2011 Duminica!la ora 4 dim! v-a veni! :x asa ca nu va sperIAStsi! intradevar nu mai este mult pana la Sf.Lumi! atzi vazut! cu curemurile si tsunami! asta este do0ar o parte din Apokalipsa! dar v-a veni si o parte in care vom muri de fo0ame totSsi! in care! parintSsi vor ramane fara servicu! Va fi Vai SAMARRR!! X_X! asa ca prgatSsiva ! ca nu mai este Mult! CAUTAtzil pe Domnnu! :*:*

  180. ioan says:

    nui problema dar astia ne omoara cu sfarsitul lumii azi pe 21 mai trebuia sa fie sfarsitul lumii dar nu am vazut nimic ciudat dar asa e oare va veni sfarsitul lumii….eu nu cred Dumnezeu hotaraste

  181. sergiu says:

    care crede e prost va spun care e aurolacu care se dea dumnezeu sa stie cand va fi sfarsitul lumii sunteti prosti va spun numa dumnezeu stie cand vine poate sa fie peste 1 sec 1 ora 3 min mai putin de o secunda poate sa fie si acum numa dumnezeu stie nu va speriati care o creto sami suga pula de vreo 5000 de ori sa se deie cu curu de pamant datil drc de tigan imputir rapanos zabolos vam spusnu va speriati nu credeti!!!

  182. giuliano says:

    tot ce zic cesti uameni este totul o miciuna ca si cei din urma tera nu muare ca dumnezeu azisa lanceput tot ce am creat sa fac cum am zisa dupa soiul lor uameni vor disparea curd nu toti tre sferturi petru ca sau uplut paharul de ne crediciosi nu este nici o religie in lume asata uite religie este in mana tacum fi drept si ertator da nu unu ce toti uameni sa fie si paradisul e aci in mainile noastre dac esti bun si milostiv esti in religie lui dumnezeu sa fi intelept iubitor de ce bun preoti de azi si din trecut stiu un rost sa fac bani si bai iubesc mai mult bani cape dumnezeu numai ei preoti ce si noi uameni un rspus la sfrsitul omeniri cum ziceti voi si cei lati noe es din corabie si sa cutremurta si corul lui si tota ce trae in el ce avazut dupa podop si plinge si latreba pe dumnezeu doame dumnezeul meu vei mai distruge lume cu asa ceva dar dumnezeu azisa nu noe nuuuu ce omul se va distruge si fara ajutorul meu sisisis eat din tot ce facut dumnezeu este distrus nu mai cred in nimeni mai ales in preoti care au masini lucsuase si mobile si alte lucruri vaspun adevarat ca mai usor itra un pacatos prin urechile acului decat un preot pacatos tera nu muare ce ea este trup si suflet ca si noi in e egzista orce inceput are un sfrsit si orce sfarsit are un nou inceput apa este sangele ei pamntul este corul ei verdeata este parul ei dincare ne hranim er noi ce face stiti ca dumnezeu ne dat terei sa decida cu noi si ce credeti sa disparem dupa ea asta vre tera ca ai bagam venin in ea vre ca sa raman singura ne locuibila ce cu finte care sa mance si sa bea apa si sa respire fara minte destepta asta vre tera este prima planeta facuta de dumnezeu si din ea sanascut si altele ce zic asate de la nasa sau ce zic alti stovela este une lucruri adevarate da nu va descoperi ce este nestiut sevor pacali cu tot cu destepciune lor dumnezeu aiubit omul mai presus de cata tuate el daca vrea intro clipire de ochi disparem da nu vre nu vre vre sa ne schibam paradisul este aci uameni buni atat trebue sa facem sa ne ajutam si sa fim antelepti si traei ca in paradis si daca cu tipul ajugem sa fim derepti si intelepti dumnezeu va aruca paharul cu veta vejinica peste noi fara sa stim vom opserva ca traim si nu mai murim tot ce se naste din urama ce care au murit vor apre copi si frati si bunici si mama si tata trebue primul pas noi si pe urma primim rezultate bune da nu cred offffff si vai de noiii ce neastepta stiu mai mult ca un preot si mai sigur ca savati da nu vreu sa fiu cautat ca stiti voiii

  183. mirela says:

    bai oamenilor eu nu cred asa ceva dak era cum spun prezicatorii nu apucam nici anul 2000.dar astea is prostii k sa isi mai faca si ei reclama .dar vom trai si vom vedea eu nu cred

  184. IONUT says:

    Sfarsitul lumi nimeni nu va sti cand va veni doar DUMNEZEU.PENTRU CA EL A CREAT TOT UNIVERSU SI EL TINE IN MANA LUI CHEIA PUTERI AL CERULUI SI A PAMANTULUI. DUMNEZEU NE IUBESTE PENTRU CA TOTII SUNTEM COPII LUI……O RUGACIUNE SA AJUNGA LA D-NEZEU E: .DOAMNE DUMNEZEULE TATAL MEU EU CA COPILU TAU AM GRESIT TU CA PARINTE IARTAMA SLAVA TIE IN VECI VECILOR AMIN.

  185. mosu says:

    Hmmm…anu 2012…nik schimbat pana acum…de abia astept sa vina 21 dec…e ziua prietenului meu:D

  186. Razvan says:

    Eh lasa…. nu credeti in prostiile astea sunt niste facaturi,de cate ori s-a mai vb despre asta numai Dumnezeu stie cand va fi…parca acuma au zis ca s-a anulat in 2012 si va in 2036 :)) =))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*